Pasare de noapte? Aveti risc mai mare de diabet! Ce se poate face pentru a va proteja sanatatea

Pasare de noapte? Aveti risc mai mare de diabet! Ce se poate face pentru a va proteja sanatatea

Esti o persoana matinala sau iti place sa stai treaz in toiul noptii si sa dormi pana la pranz? Daca faci parte din a doua categorie, cea a ,,pasarilor de noapte" ai putea fi mai predispus sa dezvolti diabet de tip 2.

Un studiu recent prezentat la intalnirea anuala a Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD) din Madrid, Spania, a scos la iveala ca riscul de diabet de tip 2 nu este doar o consecinta a stilului de viata nesanatos, ci are legatura si cu cronotipul fiecarei persoane.

Ce sunt cronotipurile si cum afli din ce categorie faci parte

Ritmul circadian, care se desfasoara pe parcursul a 24 de ore, regleaza momentele in care ne simtim mai somnorosi sau mai vigilenti, influentand astfel ciclurile zilnice de activitate si odihna. In functie de cum reactioneaza corpul la acest ritm natural, oamenii pot fi impartiti in trei categorii principale de cronotipuri: persoanele matinale, cele nocturne si cele care se situeaza undeva la mijloc.

Matinalii, cunoscuti adesea drept ,,ciocarlii", tind sa se trezeasca devreme si sa fie mai productivi in primele ore ale zilei. In mod natural, aceste persoane se simt mai obosite spre seara si prefera sa se culce devreme, in jurul orelor 21:00. La polul opus se afla ,,pasarile de noapte" sau ,,bufnitele", adica aceia care merg la somn dupa miezul noptii si se simt mai energici seara sau chiar noaptea. De regula, acestia se trezesc mai tarziu, atunci cand soarele este deja sus pe cer.

Intre cele doua extreme exista categoria intermediarilor, persoane care nu au o preferinta clara pentru niciun interval orar si isi pot organiza activitatile atat dimineata, cat si seara.

Pentru a identifica ce tip de cronotip ai, trebuie sa observi cand te simti cel mai odihnit si plin de energie. Daca te trezesti devreme fara probleme si iti pierzi energia odata cu apusul soarelui, este posibil sa fii o persoana matinala.

Pe de alta parte, daca iti este dificil sa adormi devreme si preferi sa ramai activ noaptea, este probabil sa fii ,,bufnita". Persoanele cu cronotip nocturn intampina frecvent dificultati in a se adapta programelor sociale sau de munca, ajungand adesea sa confunte cu oboseala cronica si cu alte probleme de sanatate.

Legatura dintre programul de somn preferat si diabet

Potrivit nunui studiu recent prezentat in cadrul Reuniunii Anuale a Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), persoanele cu cronotip nocturn sunt mai predispuse sa dezvolte diabet de tip 2, chiar si atunci cand se iau in calcul diferiti factori ai stilului de viata precum dieta, activitatea fizica si calitatea somnului.

Cercetatorii de la Centrul Medical al Universitatii Leiden, din Olanda, au analizat date de la aproape 5.000 de participanti, fara diabet, dintr-un studiu epidemiologic privind obezitatea. In mod semnificativ, cei cu un cronotip nocturn au avut un risc cu 55% mai mare de diabet de tip 2 pe parcursul unei perioade de sase ani.

Aceasta asociere a persistat chiar si dupa ce cercetatorii au ajustat rezultatele in functie de o serie de factori, cum ar fi varsta, sexul, educatia, activitatea fizica, dieta si alti markeri ai starii de sanatate. Astfel, riscul crescut pare a fi independent de obiceiurile zilnice ale persoanelor analizate. Studiul evidentiaza ca nu este vorba doar despre stilul de viata mai putin sanatos al ,,pasarilor de noapte", ci despre un fenomen biologic mai profund, legat de modul in care ritmul circadian al acestor persoane poate fi dezechilibrat fata de cerintele sociale.

,,Pasarile de noapte" ar putea avea obiceiuri nesanatoase

Intr-o cercetare anterioara, realizata de un grup de cercetatori de la Harvard Medical School si publicata in Annals of Internal Medicine, s-a constatat ca persoanele cu cronotip nocturn sunt mai predispuse la obiceiuri nesanatoase, cum ar fi fumatul, sedentarismul si un consum de alimente de calitate inferioara.

Studiul a implicat peste 60.000 de asistente medicale si a descoperit ca persoanele care s-au identificat drept ,,pasari de noapte" au avut un risc cu 72% mai mare de a dezvolta diabet de tip 2, in comparatie cu cele matinale. In plus, aceleasi persoane au fost mai predispuse sa aiba un stil de viata nesanatos, incluzand fumatul, o dieta dezechilibrata si lipsa activitatii fizice.

De asemenea, ,,bufnitele" tind sa aiba o durata insuficienta a somnului si un indice de masa corporala (IMC) mai mare. Toate aceste comportamente pot agrava riscul de diabet, dar ele nu explica in totalitate de ce ramane crescut chiar si dupa ajustarea in functie de acesti factori.

Sina Kianersi, unul dintre autorii studiului de la Brigham and Women’s Hospital si Harvard Medical School, a explicat ca, dupa eliminarea influentei obiceiurilor nesanatoase, riscul suplimentar de diabet pentru persoanele cu cronotip nocturn scade la 19%. Aceasta diferenta, desi mai mica, ramane semnificativa, sugerand ca ritmul circadian ar putea fi implicat in acest proces.

Cand ritmul circadian nu este aliniat cu programul de munca

Ritmul circadian este un mecanism biologic intern care controleaza procesele corpului pe parcursul a 24 de ore. Acesta regleaza cand apar starea de somnolenta si senzatia de foame si momentul cu cel mai crescut randament din punct de vedere fizic si mental. Dezechilibrul ritmului circadian, adica nepotrivirea intre ceasul biologic intern si cerintele externe (cum ar fi orele de munca sau de scoala), poate avea consecinte negative asupra sanatatii metabolice.

Jeroen van der Velde, coordonatorul studiului din Olanda, sustine ca societatea este configurata mai degraba pentru persoanele cu cronotip matinal sau intermediar. ,,Pasarile de noapte" sunt adesea fortate sa se conformeze unui program care nu se aliniaza cu ceasul lor intern, consecinta fiind dezechilibrele metabolice si riscul crescut de diabet. De exemplu, acesti indivizi pot consuma alimente la ore tarzii, un obicei cu impact negativ asupra sanatatii metabolice. Desi studiul nu a inclus informatii detaliate despre mesele zilnice ale participantilor, van der Velde a mentionat ca acest factor ar putea fi relevant in explicarea legaturii dintre cronotipul nocturn si riscul de diabet.

Programul fluctuant de somn

Un alt aspect care merita atentie este calitatea somnului. ,,Pasarile de noapte" tind sa aiba un program de somn mai fluctuant, adesea compensand lipsa somnului din timpul saptamanii cu perioade mai lungi de odihna in weekend. Acest tipar poate contribui la cresterea riscului de hipertensiune arteriala si alte probleme de sanatate.

Studiile au aratat ca, pe termen lung, poate perturba hormonii care regleaza apetitul si poate duce la rezistenta la insulina, un precursor al diabetului de tip 2.

Betul Hatipoglu, profesor de medicina la Case Western Reserve University, subliniaza ca multe dintre schimbarile hormonale observate la persoanele cu cronotip nocturn pot duce la o stare de sindrom metabolic, caracterizat printr-o combinatie de hipertensiune arteriala, glicemie crescuta si grasime abdominala. Toate acestea predispun la diabet.

Ce pot face ,,pasarile de noapte" pentru a-si proteja sanatatea

Desi riscul crescut de diabet pentru cronotipurile nocturne poate parea alarmant, exista si vesti bune. Majoritatea factorilor care contribuie la acest risc sunt modificabili. Schimbarile stilului de viata pot reduce semnificativ riscul de diabet, chiar si pentru cei care prefera sa mearga la culcare tarziu.

Sina Kianersi subliniaza ca ajustarea obiceiurilor nesanatoase poate face o mare diferenta. De exemplu, este recomandata o rutina de somn adecvata, cel putin 150 de minute de activitate fizica moderata sau intensa pe saptamana, o dieta echilibrata si limitarea consumului de alcool si tutun.

In plus, reducerea timpului petrecut in fata ecranelor inainte de culcare si gestionarea stresului pot ajuta la imbunatatirea calitatii somnului si, implicit, la scaderea riscului de diabet. O alta posibila solutie pe termen lung ar fi flexibilitatea programului de munca, astfel incat persoanele cu cronotipuri diferite sa-si poata alinia mai bine rutina zilnica cu ritmul lor circadian natural.

Sursa foto:& Dreamstime.com

Comments