PE SURSE

PE SURSE - 100.000 de lei pentru postul de Sef de Ocol Silvic la Borsa

PE SURSE. Se spune că orice are un preţ şi valoarea unui lucru este determinată de cerere şi ofertă. Pe principiul „Nu este prost cel care cere ci este cel care dă”, la Borşa este „de vânzare” poziţia de şef al Ocolului Silvic „Alpina”, cel care ţine de Primăria Borşa. Până aici nimic special, special este însă preţul penrtru această poziţie, o cifră urmată de cinci zerouri.

„În Consiliul de Administraţie sunt şapte membri dar aceştia au fost agreaţi de Consiliul Local Borşa. Ca să ajungă aici ar fi cotizat în campania electorală din luna iunie suma de 30.000 de lei de căciulă. Acum se pune la bătaie postul de şef de ocol iar preţul începe de la 100.000 de lei în sus pentru ca să-şi scoată cheltuiala”, spun surse din Consiliul Local Borşa.

Poziţia de şef de ocol a fost ocupată până nu de mult de Iulian Hojda dar acesta „nu mai corespunde”.

Miza pentru postul de şef de ocol este enormă, spun aceleaşi surse, deoarece anual din pădurile care aparţin primăriei se taie legal 14.000 de metri cubi de masă lemnoasă şi şeful de ocol este cel care dă avizele pentru această activitate sau, după caz, închide ochii atunci când tăietorii „greşesc” câte puţin.

„Mai multe persoane eligibile din punct de vedere financiar au fost deja contactate şi li s-a propus funcţia dar încă nu s-a decis nimic. Responsabilitatea este enormă pentru că un eventual control ar putea să scoată la iveală multe nereguli şi nimeni nu vrea să-şi asume asta”, au mai precizat sursele.

Comments