Pericol daca nu ne vaccinam. Rafila: Difterie, poliomielita…

Pericol daca nu ne vaccinam. Rafila: Difterie, poliomielita…

Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a avertizat joi ca in situatia in care nu mai exista acoperire vaccinala, pot reaparea si alte boli infectioase contagioase, considerate eradicate, in afara de rujeola pentru care s-a declarat oficial epidemie, in tara noastra.

Rafila a spus ca vaccinurile au ajuns sa fie victimele propriului succes, intrucat anumite boli contagioase au fost eradicate prin vaccinari de-a lungul anilor, iar acum populatia nu mai considera ca trebuie sa se protejeze impotriva lor prin imunizare.

„Vaccinurile sunt victima propriului lor succes. Prin vaccinare, multe dintre bolile de care am auzit, dar pe care nu le-am mai vazut – difterie, poliomielita, despre care am vazut doar persoane cu sechele ale infectiei. Toate aceste boli care aparent au disparut se unesc in pericol de reemergenta, de reaparitie, pentru ca odata cu scaderea acoperirii vaccinale exista si posibilitatea reaparitiei acestor boli. Mai apar cazuri sporadice in diverse tari, mai ales din import, dar nu trebuie sa lasam garda jos, pentru ca orice caz ar aparea intr-o tara, in cazul in care populatia nu este vaccinata, poate sa duca la raspandirea bolii. Nu ne dorim acest lucru. Avem la frontiera un razboi, in Ucraina, unde sunt cu siguranta probleme legate de acoperirea vaccinala si trebuie sa facem in asa fel incat copiii din Romania sa fie protejati”, a explicat Alexandru Rafila.

In cazul epidemiei de rujeola, situatia a ramas neschimbata in cele doua zile de la declararea epidemiei.

„Situatia transmiterii in numeroase judete ale tarii a epidemiei de rujeola – rubeola – oreon (RRO) a aparut ca urmare a reducerii acoperirii vaccinale la nivel national; doar 78% pentru prima doza si 62% pentru cea de-a doua doza a vaccinului rujeola-oreion-rubeola (ROR). Este o consecinta a acumularii unei cohorte de copii nevaccinati, care nu sunt protejati. Acest lucru s-a intamplat si in alte tari, nu doar in Romania. Aceste masuri de sanatate publica, recomandate si de Organizatia Mondiala a Sanatatii, sunt pentru reducerea consecintelor unei raspandiri epidemice a rujeolei, boala care are ca tinta eliminarea ca problema de sanatate publica, la nivel global”, a mai mentionat Alexandru Rafila.

Ministrul Sanatatii a vizitat, joi, stadiul derularii unor investitii la unitati spitalicesti din Timisoara, respectiv, la Spitalul de Boli Infectioase „Viuctor Babes”, unde va fi pusa in functiune cea mai performanta platforma imagistica si unde va fi amplasat cel mai performant RMN din vestul tarii, folosit in special pentru bolnavii oncologici. El a mai vizitat si santierul din campusul Spitalului Judetean Timisoara, unde este in derulare extinderea Centrului de mari arsi si se va deschide cea mai mare maternitate din vestul tarii.

Ministerul Sanatatii a anuntat, marti seara, ca a declarat epidemie de rujeola la nivel national, pentru a face posibila vaccinarea copiilor cu varsta cuprinsa intre 9 si 11 luni, precum si recuperarea celor nevaccinati sau cu schema de vaccinare incompleta, avand in vedere cresterea ingrijoratoare a cazurilor de rujeola, precum si numarul mare de spitalizari in sectiile de pediatrie si boli infectioase al copiilor infectati.

The post Pericol daca nu ne vaccinam. Rafila: Difterie, poliomielita… appeared first on Cotidianul RO.

Comments