Peste 190 de documentatii discutate la sedinta de fond funciar din 30 ianuarie 2017

Peste 190 de documentatii discutate la sedinta de fond funciar din 30 ianuarie 2017

Peste 190 de documentatii discutate la sedinta de fond funciar din 30 ianuarie 2017

Comisia Judeţeană de Fond Funciar, întrunită în şedinţă luni, 30 ianuarie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 200 dosare, având ca obiect validarea/invalidarea a 191 documentaţii privind terenuri agricole şi a 9 privind terenuri cu vegetaţie forestieră. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuţ, preşedintele comisiei. 

S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri agricole de pe raza a peste 30 de unităţi administrativ-teritoriale. Marea majoritate au fost validate, doar în cazul unui dosar privind un teren de pe raza UAT Tăuţii Măgherăuş decizia a fost amânată.  

În ceea ce priveşte terenurile cu vegetaţie forestieră, a fost invalidată o solicitare privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 40 ha pe raza UAT Bârsana, din cauză că de la dosar lipsea cererea depusă în termen. O altă decizie, privind validarea dreptului d eproprietate şi a amplasamentului pentru un teren în suprafaţă de 181,78 ha, pe raza UAT Târgu Lăpuş, a fost amânată.

În finalul şedinţei, a fost prezentată situaţia reprezentării Comisiei Judeţene de Fond Funciar în faţa instanţelor de judecată. Astfel, în anul 2016 au fost constituite 135 de dosare, dintre care instanţa a soluţionat 5 acţiuni prin admiterea cererilor reclamanţilor, 6 prin respingere şi una prin renunţarea la judecată, restul fiind pe rol.

Comments