Catalin Chereches lupta pentru Baia Mare!

Catalin Chereches lupta pentru Baia Mare!

Catalin Chereches lupta pentru Baia Mare!

„Justiţia trebuie să respecte democraţia şi dreptul cetăţenilor la o eficientă administrare a oraşului, iar interzicerea dreptului de a exercita funcţia de primar este abuzivă atâta vreme cât vorbim de nevinovăţie şi de un dosar abuziv, cu tentă politică”

Cătălin Cherecheş, primarul ales al municipiului Baia Mare este ţinut în continuare departe de Administraţia Publică Locală. Magistraţii Tribunalului Cluj nu au ţinut cont de dorinţa băimărenilor şi încrederea manifestată de aceştia la alegerile din 5 iunie 2016 şi au respins cererea pentru ridicarea măsurii controlului judiciar şi a interdicţiei de a-şi exercita mandatul de primar al municipiului. Decizia nu este însă definitivă şi a fost atacată cu contestaţie la Curtea de Apel Cluj.
Cel mai recent termen pe care Cătălin Cherecheş l-a avut în procesul său a fost unul plin de surprize. La audierea denunţătorului, Şpan Cristian a venit în sala de judecată însoţit de jurnaliştii care au avut tot timpul o atitudine jignitoare faţă de primarul ales al municipiului Baia Mare. Ciprian Dragoş şi Romeo Dobocan au fost însoţiţi de către juristul lui Sorin Orzac, cel care din umbră, de câţiva ani încoace finanţează orice manevră împotriva lui Cătălin Cherecheş. Bogdan Hendre, juristul, a fost şi cel prin care Sorin Orzac a contestat candidatura lui Cherecheş la alegerile locale din 5 iunie.
Denunţătorul Şpan Cristian s-a întors însă acasă, în Baia Mare, neaudiat. Asta după ce apărătorii lui Cătălin Cherecheş, avocaţii Călin Budişan şi Doina Gherman, au recuzat judecătorul. La baza cererii de recuzare se aflau suspiciuni rezonabile privind lipsa de imparţialitate a magistratului clujean. Mai exact, avocatul Călin Budişan a arătat: „În dosarul 12/p/2013 există din 8.05.2013 zece autorizaţii de supraveghere tehnică aprobate prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi care aţi fost dumneavoastră”.
În dosarul la care făcea referire avocatul clujean, Şpan Cristian este una dintre cele şapte persoane puse sub învinuire de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi are legătură cu trustul de presă Emaramureş, dosar care a creat din anul 2012 presiuni asupra primarului ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
În sala de judecată, Cătălin Cherecheş a militat pentru dreptul său de a-şi relua atribuţiile de primar, mandatul pe care comunitatea i l-a oferit cu încredere la alegerile locale din 5 iunie.
Cătălin Cherecheş, primarul ales al municipiului Baia Mare: „Primul interesat de buna desfăşurare a acestui proces sunt chiar eu, un proces care consider că a pornit de la un denunţ calomnios. Viaţa în România este complicată dar nu înseamnă că eu trebuie să fiu dat exemplu în acest sens. Atâta vreme cât la fiecare pas văd încălcări ale drepturilor mele, neregularităţi contestate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, eu mă simt umilit în acest dosar.
Rezultatul alegerilor locale din 5 iunie a arătat că merit să fiu primarul municipiului Baia Mare. Astăzi, am această responsabilitate faţă de oamenii din Baia Mare. Interzicerea dreptului de a fi primar este un prejudiciu adus calităţii vieţii în acest oraş”.
Acesta a fost completat de către avocatul său, Călin Budişan care a dat ca exemplu cazul primarului de la Braşov.
Av. Călin Budişan: „Practica este clară, în sensul că un vot al cetăţenilor nu poate fi îngrădit atâta timp cât există prezumţia de nevinovăţie”
Pavel POP

DISTRIBUIŢI

Comments