Plecat la Iasi, la o intalnire cu oamenii de afaceri locali, Ciolacu a ramas blocat in trafic, pe po...

Fondatorul grupului de firme Electra din Iasi, Marian Berdan, sustine ca oamenii de afaceri ieseni i-au spus premierului Marcel Ciolacu ca Moldova are nevoie urgenta de autostrada si i-au cerut acestuia ca proiectul sa fie finalizat pana in anul 2030. Dupa discutiile cu antreprenorii, coloana in care se afla Marcel Ciolacu a ramas blocata in trafic la Podu Iloaiei.

La intalnirea desfasurata la sediul grupului de firme Electra din Parcul Industrial Miroslava au participat aproximativ 80 de oameni de afaceri ieseni de la firme importante din judet.

"Una din problemele ridicate de antreprenorii ieseni a fost legata de A8. Moldova are nevoie de afaceri puternice, iar fara infrastructura e greu sa te impui pe piata. Oamenii de afaceri i-au spus premierului ca autostrada A8 este obligatorie si au cerut ca proiectul sa fie realizat pana in 2030. Premierul a raspuns ca atat timp cat el va fi premier, va sustine proiectul cu toate fortele. Un fapt interesant este ca premierul a simtit pe pielea lui ce inseamna lipsa autostrazii, pentru ca in drum spre Targu Frumos a prins aglomeratia de la intrarea in Podu Iloaiei si a stat 45 de minute la coada", a declarat, pentru News.ro, Marian Berdan, fondatorului grupului Electra Iasi.

La randul sau, Catalin Urtoi, membru in Consiliul de Administratie al Companiei Nationale de Autostrazi, a publicat de pagina sa de Facebook o fotografie cu coloana premierului blocata in trafic in zona localitati Podu Iloaiei.

FOTO - Facebook / Catalin Urtoi

"Prim ministrul Romaniei Marcel Ciolacu, care se afla intr-o vizita in judetul Iasi vede cu ochii sai ce se intampla in trafic stand in coloana ca orice cetatean. Insist pe aceasta cale la conducerea CNAIR si IGPR sa elibereze urgent avizul de siguranta circulatiei pentru a implementa proiectul semaforizarii inteligente de la Podu Iloaiei. A trecut totusi an de zile de la data testului pilot! Pana la finalizarea proiectului Autostrazii Unirii-A8 este necesara implementarea acestei solutii pentru descongestionarea traficului pe acest sector la nivelul maxim permis de drum", a scris Catalin Urtoi pe Facebook.

Tot la intalnirea cu premierul Marcel Ciolacu, oamenii de afaceri ieseni au adus in discutie problemele legate de lipsa de functionalitate a legii privind invatamantul dual si greutatile care apar la angajarea tinerilor, solicitand totodata guvernului ca fondurile europene sa poata fi accesate mai repede si sa nu existe tot felul de piedici birocratice.

"Patronii din constructii au ridicat problema facilitatilor fiscale pentru angajatii din domeniul lor, motivand ca in lipsa acestora au inceput sa le plece oamenii. Premierul a ascultat si a dat de inteles ca vor urma modificari fiscale importante anul viitor", a mai afirmat omul de afaceri Marian Berdan.

La finalul intalnirii cu antreprenorii, premierul Marcel Ciolacu a vizitat grupul de firme Electra, cel mai mare producator roman de subansamble si produse electronice din zona Moldovei.

Tot vineri, premierul Marcel Ciolacu a inspectat santierul Spitalului Regional de Urgenta Iasi si a avut o intalnire cu primari si activisti PSD Iasi.

Comments