Presedintele, ironizat de Victor Ponta: ,,In Romania sunt doar doi oameni care au si timp, si bani s...

Fostul premier Victor Ponta sustine ca in Romania sunt doar doi oameni care au si timp, si bani sa joace golf: el si presedintele Klaus Iohannis, transmite News.ro. Ponta a ironizat si declaratia mai veche a presedintelui, dupa care golful este un sport ,,deloc exclusivist".

Fostul premier Victor Ponta a fost intrebat, in emisiunea Insider politic, difuzata sambata la Prima TV, daca si-ar dori sa joace golf cu presedintele Klaus Iohannis, golful fiind pasiunea comuna a celor doi.

,,In Romania sunt doar doi oameni care au si timp, si bani sa joace golf: Iohannis si Ponta. E un sport destul de scump. Cand l-am auzit pe Iohannis care spunea sa joace toti romanii… Esti nebun? Nici Trump nu a zis chestia asta in America. Si e un sport care iti consuma mult timp. Ce serviciu ai? Al meu, da. Plec la ora 10.00, ma duc, joc pana la ora 3.00 PM, joc cu niste oameni destepti, cu care vorbesc afaceri!", a explicat Victor Ponta, la Prima TV.

Intrebat daca joaca golf in Romania, Victor Ponta a raspuns: ,,Acum, da. La Bucuresti sunt doua terenuri nou-noute, nu mai merge lumea in Bulgaria. La Alba Iulia sunt terenuri. Dar e o chestie totusi elitista".

In urma cu trei ani, in septembrie 2021, Klaus Iohannis a participat la inaugurarea unui teren de golf, ocazie cu care i-a indemnat pe romani sa practice golful despre care a spus ca este ,,un sport care nu este deloc exclusivist si care ofera un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp in natura, de a face miscare".

,,Golful se poate practica la orice varsta si incurajez pe cat mai multi sa descopere acest frumos sport, care ofera multe satisfactii", mai spunea Iohannis.

Comments