Protocolul folosit de armata israeliana dupa atacul Hamas din 7 octombrie care ar fi putut pune in p...

In haosul initial al atacului Hamas din 7 octombrie din Israel, fortele armate israeliene au folosit protocolul Hannibal, o directiva de a folosi forta pentru a preveni rapirea soldatilor chiar daca asta ar duce la pierderea vietii ostaticilor, potrivit cotidianului israelian Haaretz, scrie The Guardian.

Haaretz a scris, duminica, la noua luni dupa atacul in care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise si alte 250 au fost rapite in Fasia Gaza, ca procedura operationala a fost folosita la trei instalatii ale armatei atacate de Hamas, punand in pericol, probabil, inclusiv viata civililor.

Un mesaj transmis diviziei israeliene din Gaza la ora 11.22, la aproximativ cinci ore dupa inceperea atacului, a ordonat: ,,Niciun singur vehicul nu se poate intoarce in Gaza".

,,Toata lumea stia pana atunci ca astfel de vehicule puteau transporta civili sau soldati rapiti… Toata lumea stia ce inseamna sa nu lasi niciun vehicul sa se intoarca in Gaza", a spus o sursa din armata israeliana.&

Haaretz a spus ca inca nu este clar daca civili sau soldati au fost raniti ca urmare a acestor ordine, sau cati, dar documentele si marturiile soldatilor, precum si ale ofiterilor de nivel mediu si superior al Fortelor de Aparare Israelului (IDF) au sugerat ca practica a fost utilizata intr-o maniera ,,larg raspandita" pe 7 octombrie, pe fondul lipsei de informatii clare, in timp ce IDF se straduia sa raspunda atacului.

Un purtator de cuvant al IDF a declarat ca investigatiile interne cu privire la ceea ce s-a intamplat la 7 octombrie si perioada anterioara sunt in curs. ,,Scopul acestor investigatii este sa aflam si sa tragem concluzii care ar putea fi folosite in continuarea bataliei. Cand aceste investigatii se vor finaliza, rezultatele vor fi prezentate publicului cu transparenta", se arata in comunicat.

Citeste si:

Serviciile secrete israeliene stiau cu 3 saptamani inainte de 7 octombrie de planul Hamas privind luarea de ostatici, potrivit unui raport dezvaluit de postul public de televiziune

Comments