Putin sustine ca Rusia nu va ataca NATO, dar va dobori avioanele F-16 date Ucrainei: Daca sunt utili...


Rusia nu are planuri privind nicio tara din NATO si nu va ataca Polonia, statele baltice sau Cehia, dar daca Occidentul ii livreaza Ucrainei avioane de lupta F-16, atunci acestea vor fi doborate de fortele ruse, a declarat miercuri seara presedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.


La o intalnire cu piloti ai fortelor aeriene ruse, Putin a spus ca alianta militara occidentala condusa de SUA s-a extins spre est, catre Rusia, dupa destramarea Uniunii Sovietice, in 1991, dar ca Moscova nu are in plan sa atace un stat al NATO.


,,Nu avem intentii agresive fata de aceste state", a spus Putin, potrivit unei transcrieri publicate joi de Kremlin.


,,Ideea ca vom ataca o alta tara - Polonia, statele baltice si cehii sunt si ei sunt speriati - este un nonsens complet. E doar o prostie", a insistat presedintele rus.


Intrebat despre avioanele F-16 pe care Occidentul a promis sa le trimita Ucrainei, Putin a afirmat ca astfel de aeronave nu vor schimba situatia din Ucraina.


,,Daca livreaza F-16, si se discuta despre asta si se pare ca antreneaza piloti, acest lucru nu va schimba situatia pe campul de lupta. Noi vom distruge aeronavele la fel cum distrugem astazi tancurile, vehiculele blindate si alte echipamente, inclusiv lansatoare de rachete multiple", a adaugat Putin.


Putin a precizat ca F-16 ,,sunt si purtatoare de arme nucleare si va trebui sa luam in considerare si acest lucru atunci cand organizam munca de lupta".


Desigur, daca vor fi utilizate de pe aerodromuri din tari terte, vor deveni pentru noi tinte legitime, oriunde s-ar afla.


Vladimir Putin:

Declaratiile lui Putin au venit dupa ce ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat miercuri dimineata ca avioanele ar urma sa ajunga in Ucraina& la mijlocul acestei veri.


Belgia, Danemarca, Norvegia si Olanda se numara printre tarile care s-au angajat sa doneze F-16. O coalitie de tari, din care face parte si Romania, a promis sa ajute la instruirea pilotilor ucraineni pentru a le folosi.


Comments