Regimentele graniceresti romanesti din Transilvania

In 16 aprilie 1762 au fost infiintate printr-un decret imperial, semnat de imparateasa Maria Terezia, regimentele graniceresti romanesti. Regimentul I a avut sediul la Orlat, iar Regimentul II la Nasaud. Incepea, pentru comunitatile romanesti si secuiesti militarizate din Transilvania, o perioada de modernizare, care va influenta pozitiv evolutia din Transilvania, pana in zilele noastre.

Militarizarea regiunilor Transilvaniei

Granita Militara Transilvaneana, in germana Siebenbuergische Militaergrenze, in maghiara Erdelyi hatarorvidek, a fost un teritoriu ce facea parte din mai vasta regiune ,,Granita Militara", care, in secolul al XVIII-lea, se intindea din Croatia si Voivodina, pana in Banat si Transilvania. Dupa desfiintarea organizatiilor plaiesilor si a puscasilor, care se ocupau cu paza granitelor Transilvaniei, Curtea Imperiala de la Viena a hotarat militarizarea regiunilor transilvanene de la granita cu Moldova si Tara Romaneasca, prin infiintarea pe aceste teritorii a unor regimente graniceresti formate din randurile populatiei locale. Proiectul de infiintare a ,,Militiei Nationale Graniceresti", incheiat la data de 13 octombrie 1761, a fost aprobat la data de 16 aprilie 1762 de catre imparateasa Maria Terezia cu toata impotrivirea nobilimii si a aristocratiei, pe care aceasta masura urma sa ii lipseasca de mii de iobagi, fara a lua in considerare teama fata de urmarile inarmarii romanilor si secuilor. Sub presiunea evenimentelor, autoritatile imperiale s-au vazut obligate sa treaca si la crearea de regimente din randul populatiei romanesti, desi cu multa precautie si avand grija sa previna cat mai mult posibil accesul romanilor in functiile de conducere. La 12 martie 1761 i s-a incredintat generalului Nikolaus Adolf, baron de Buccow, noul comandant al fortelor militare din Transilvania, misiunea de a-i pacifica pe romani si a infiinta granita militara. In acest sens, Decretul din 16 aprilie 1762 a dat ,,unda verde" inceperii campaniei de recrutare, mai intai din randul secuimii din Scaunul Ciucului, din Nasaud, care s-a opus, cum a fost cazul secuilor din Odorhei, de sub comanda judelui lor Daniel.

In februarie 1763 s-a facut o noua incercare prin asa-numitele ,,Puntumuri vestite la Orastie", in care se reglementa mai bine starea militarilor din regimentele de graniceri, dar prin care se stipulau insa restrictii si pedepse aspre pentru ostenii de paza ai hotarelor.

Granicerii, scosi din iobagie

Prin patenta imparateasca, intreg teritoriul supus militarizarii a fost declarat liber, viitorii graniceri urmand a fi scosi din starea de iobagie si scutiti de toate taxele, exceptie facand ,,taxa capului"(capitatia), ,,taxa marhelor"(vitelor), de un asa-zis impozit comercial si unul pe case, stabilit in functie de sursele de venit ale granicerului respectiv. Si in acest caz, granicerii urmau sa plateasca totusi 2/3 din valoarea acestora, comparativ cu ceilalti locuitori ai tarii.

Puntumurile de la Orastie reprezinta o ordonanta premergatoare Decretului din 13 noiembrie 1766 al Mariei Tereza, care stabileste statutul de organizare definitiva a celor doua regimente romanesti, regulament care a fost tiparit si in limba romana. In ,,puntumuri" se precizau avantajele de care se bucurau militarii care faceau parte din regimente: scutirea de impozite, in afara de taxa capului si a marhelor (taxa pe vite). Totodata, desi plateau dijma ca restul populatiei, ,,granicerii" erau scutiti de semanatura, taxa pe vin si fan. In plus, cei inrolati in regimente treceau sub jurisdictia autoritatilor militare, in timp ce populatia civila romaneasca era dependenta de scaunele de judecata nobiliare. Militarii nu puteau face comert cu vite sau sa detina carciumi. Cei care incalcau aceste ,,ordine" erau pedepsiti cu arestul. Militarii, ca si restul populatiei, nu aveau voie sa taie lemne sau sa vaneze in ,,padurile cele oprite". Unii luptatori pentru drepturile romanilor, cum a fost Grigore Maior, au profitat de situatie, conditionand infiintarea ,,militiilor romanesti" de satisfacerea unor revendicari ale romanilor. Acesta a incercat sa impuna in conducerea regimentelor comandanti romani, ceea ce contravenea intentiilor autoritatilor imperiale, care urmareau promovarea unor straini care sa le apere interesele. Militarilor li se cerea sa intretina relatii pasnice cu ,,provincialii". In caz de abatere si daca erau vinovati ei erau pedepsiti cu bataia cu nuiele. In cazul unor disensiuni intre graniceri, acestea se rezolvau la nivelul comenzilor batalionului sau regimentului.

Inrolarea era privita cu scepticism

Pe parcursul anului 1763 au avut loc mai multe incidente legate de organizarea regimentelor graniceresti. In data de 10 mai 1763, cu ocazia consacrarii drapelelor de lupta de la Salva, un batran dezertor a starnit o revolta impotriva recrutarilor, revolta careia i-a dat o turnura religioasa. Conducatorii miscarii, Tanase Tudoran impreuna cu trei coautori, au fost prinsi, judecati si condamnati la moarte. Executarea pedepsei a avut loc in data de 13 noiembrie 1764. Pe parcursul anului si unii secui s-au opus inrolarilor, iar revolta lor a culminat in Masacrul de la Siculeni/Madefalvi veszedelem/Siculicidium, din 7 ianuarie 1764, soldat cu 200 (unele surse dau ca cifra 400 de victime).

In anul 1764, dupa constituirea Regimentului II de granita valah, cu sediul la Nasaud, precum si a celor secuiesti, s-a trecut la infiintarea Regimentului I de granita cu sediul la Orlat, caruia i s-a incredintat misiunea de a pazi granita dinspre Tara Romaneasca, incepand de la Portile de Fier si pana la Tohan, in preajma Brasovului.

Desi revoltele a fost inabusite iar ,,capii" omorati sau pedepsiti aspru, imparateasa Maria Tereza s-a vazut nevoita sa emita, la 16 martie 1764, o patenta prin care preciza ca granicerii nu vor fi dusi din tara in tinuturi indepartate, decat cu totul exceptional. Se preciza inclusiv faptul ca romanii pot deveni ofiteri, subofiteri sau fruntasi destoinici ai unitatilor de graniceri si vor primi solda, inclusiv in timp de pace. La cateva luni, mai precis la 15 august 1764, intregul efectiv (peste 3.000 de oameni) al Regimentului 2 Graniceri a depus Juramantul. In anul 1765 s-a incheiat si constituirea celui de-al doilea regiment – Regimentul I Graniceri.

Cu toate aceste restrictii si obligatii la care erau supusi militarii, s-a constatat un exod la inrolare, pentru ca aceasta insemna o usurare a situatiei materiale a taranilor, eliberarea de sarcinile iobagesti. Aparitia celor doua regimente graniceresti in Transilvania reprezinta un pas inainte si pe linia crearii unor stari militare, ce vor fi folosite in actiunile de emancipare a poporului roman. In anul 1768, a fost infiintat un alt regiment romanesc de graniceri, la Caransebes.

Regimentele graniceresti romanesti din Transilvania lupta si in afara granitelor

In statutul graniceresc se prevedea ca ,,granicerii nu vor fi scosi din tara si dusi in tinuturi indepartate decat numai cand va cere trebuinta". Cum insa trebuintele imperiului, in acea perioada, au fost multiple, granicerii au fost obligati adesea sa lupte pentru apararea intereselor lui si pe alte taramuri, in timpul secesiunii Bavariei, cand Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, a intrat cu trupe in Bavaria inferioara, cand Frederic al II-lea a invadat Cehia si Silezia (1778), in timpul razboiului cu turcii (1788). In luptele purtate cu turcii (1788-1791), numai Regimentul II Graniceri a pierdut 1218 soldati. Granicerii au avut pierderi grele si in luptele de la Zabern, pe frontul Rinului. In Campania din anii 1793 – 1796, dintr-un singur batalion romanesc au pierit in lupte 122 de graniceri, 761 au fost raniti iar alti 94 au fost luati prizonieri.

La razboiul dintre Franta si Austria, din 1796 – 1797, au participat doua batalioane de graniceri de cate trei companii fiecare, din doua regimente romanesti – 32 de ofiteri si 1880 soldati. Mai tarziu, in luptele din Italia, li s-au adaugat si altele. Despre eroismul unui batalion de graniceri romani, cronicarii spun ca Napoleon a afirmat ca ,,daca ar fi dispus de un asemenea batalion ar fi ajuns la Viena in trei zile". In batalia pentru cucerirea Podului de la Arcole, la Areda Venetiei, aparat de un batalion romanesc, opozitia a fost atat de indarjita, incat insusi Napoleon, care preluase comanda ostilitatilor, a cazut in mlastina si s-a salvat cu mare greutate. Inutil sa mai precizam participarea granicerilor de dincolo si de dincoace de Carpati la evenimentele din anii 1821 si 1848, din timpul Razboiului de Independenta, in timpul celor doua razboaie mondiale etc.

Surse:

Stefan Ciocan ,,Istoria cum nu e scrisa in manual. Regimentele graniceresti romanesti din Transilvania" https://glasul-hd.ro/istoria-cum-nu-e-scrisa-manual-regimentele-graniceresti-romanesti-din-transilvania/;

Tudor Duica-transsylvanica.ro https://xn--tudorduic-transsylvanica-3xc.ro/istorie-transilvania/6-aprilie-1762-se-infiinteaza-regimentele-graniceresti-valahe-romanesti-din-transilvania/;

Nicolae Uszkai ,,S-a intamplat in 15 aprilie 1762:" https://www.facebook.com/nicolae.uszkai/posts/pfbid0P2tjZLV9vK35VmuHiUQLzGtnLkNiy8RdzdrvnLDKBgMMYYgeq6GmTwsB3U6oQGMCl;

Decretul de infiintare a regimentelor graniceresti: ,,Noi, Maria Theresia…" (in romana, cu litere chirilice) https://ro.wikipedia.org/wiki/Grani%C8%9Ba_Militar%C4%83_Transilv%C4%83nean%C4%83;

https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-istoria-politiei-de-frontiera-25.html.

Nota:

Decretul de infiintare a regimentelor graniceresti: ,,Noi, Maria Theresia…" (in romana, cu litere chirilice)