Romania, in grupele principale la Campionatul European de Handbal Feminin. Am invins Macedonia cu 31...

Nationala feminina de handbal a Romaniei s-a calificat in grupele principale ale Campionatului European - EHF EURO 2022 din Slovenia, Macedonia de Nord si Muntenegru, dupa ce a invins echipa Macedoniei de Nord cu scorul de 31-23 (13-12), miercuri seara, in Arena SC Boris Trajkovski din Skopje, in Grupa C.

Tricolorele, care veneau dupa esecuri cu Olanda (28-29) si Franta (21-35), au reusit sa obtina calificarea in faza urmatoare, printr-o victorie conturata in repriza secunda.

Romania s-a aflat la carma jocului si in prima parte, in care gazdele nu au reusit sa conduca niciun moment, dar au egalat in cateva randuri. Romania a avut in min. 21 prima oara un avantaj de trei goluri, 11-8, dar la pauza diferenta a fost de doar un gol.

In actul secund, echipa antrenata de Florentina Pera a reusit desprinderea pe tabela, dupa o serie de interventii remarcabile ale portarului Daciana Hosu (cea mai buna jucatoare a meciului), completate de atacuri fructificate de Cristina Neagu & co. In min. 41 s-a inregistrat pentru prima oara o diferenta de cinci goluri in favoarea Romaniei, 22-17, ecartul final fiind de opt goluri, 31-23.

Neagu did not warm up too long before launching the first ? of the match ?#ehfeuro2022 | #playwithheart pic.twitter.com/ubmMgxDYGt

-- EHF EURO (@EHFEURO) November 9, 2022Cristina Neagu, cea mai buna marcatoare

Cristina Neagu a marcat 10 goluri, Sonia Seraficeanu 5, Eliza Buceschi 3, Ana Maria Tanasie 3, Crina Pintea 3, Sorina Grozav 3, Bianca Bazaliu 2, Lorena Ostase 2. Daciana Hosu a incheiat cu 10 suturi aparate (procentaj de 43,48%), in timp ce Yuliya Dumanska a parat 5 suturi (38,46%). Pentru gazde au inscris Sanja Dabevska 7 goluri, Simona Madjovska 6, Sara Ristovska 3, Jovana Sazdovska (Dunarea Braila) 3, Leonida Gichevska 2, Monika Janeska 1, Emilijana Rizoska 1.

Jovana Micevska a avut 5 interventii in poarta (21,74%), iar Marija Jovanovska 4 (23,53%).

Meciul a fost arbitrat de sarboaicele Vanja Antic si Jelena Jakovljevic, iar delegati EHF au fost croata Lidija Bojic-Cacic si norvegianul Oeyvind Togstad.

Miercuri seara va avea loc si celalalt meci al grupei, care va stabilit castigatoarea, Olanda - Franta.

In clasament, Franta ocupa primul loc, cu 4 puncte, urmata de Olanda, 4 puncte, Romania, 2 puncte, Macedonia de Nord. Primele trei clasate se califica in grupele principale cu punctele obtinute in intalnirile directe (Romania va porni cu zero). Celelalte trei echipe care vor completa grupa a doua principala vor proveni din Grupa D (Muntenegru si doua echipe dintre Polonia, Germania si Spania).

Campionatul European - EHF EURO 2022 are loc in perioada 4-20 noiembrie, in Slovenia, Macedonia de Nord si Muntenegru. Romania a participat la toate editiile Campionatului European cu o singura exceptie (2006), cel mai bun rezultat fiind medalia de bronz din 2010. La editia precedenta, din 2020, Romania s-a clasat pe locul 12.

Comments