"Sange si aur" sau "Aur afara, sange in tara!"

Împrumutăm acest titlu de la poetul Ady Endre care-şi intitula o carte apărută în 1907 „Sânger şi aur”. Fiind şi un publicist cu o pană ascuţită, considerat unul dintre cei mai liberali intelectuali ai vremii, alături de prietenul său Octavian Goga, în versurile acestui poet născut în satul ce-i poartă azi numele, se simt foarte puternic frământările timpului. Nu foarte diferite de cele de azi.

Mai târziu volumul „Sânge şi aur” avea să fie tradus în limba română de un profesor venit la Satu Mare tocmai din judeţul Teleorman. Era, aşadar, conjudeţean cu Liviu Dragnea.

Să admitem că titlul acestui text este legat de dezbaterea pe marginea propunerii preşedintelui PSD de aducere în ţară a unei rezerve de 61 de tone de aur aflate la Londra.

Nu-i putem aduce în ţară pe românii plecaţi în cele patru zări, dar iată că aducem aurul. Este foarte evident că demersul are un caracter poltic din moment ce iniţiativa este semnată de însuşi preşedintele PSD. Doar doi parlamentari semnează actul ce se vrea istoric: unul este Liviu Dragnea, celălalt Şerban Nicolae.

Nu ne pricepem la depozitele de aur. Foarte mulţi nu ştiu de ce rezervele de aur ale unei ţări sunt depozitate în altă ţară. Noi ne-am ars cu tezaurul trimis la Moscova însă era vorba de război. Indiferent de motivele pentru care aurul a fost dus la Londra în 1999, cert este că febra aurului a cuprins întreg mediul politic, de asemenea şi opinia publică. Aurul continuă să fie un simbol al bogăţiei, dar şi al lăcomiei.

Dacă ar fi să adaptăm titlul cărţii poetului Ady Endre la realitatea de azi, sintagma „aur şi sânge” s-ar putea desface în două părţi cu potenţial de slogan: „Aur afară, sânge în ţară!”. Nu este nicio exagerare pentru că omul secolului 21 a început să-şi conducă viaţa după slogane. Suntem prizonierii sloganelor. Politicienii, mai mult decât oricine, profită de această limitare a gândirii.

Această situaţie existentă peste tot în lume se face simţită în timpul campaniilor electorale. Cum ne găsim în campanie electorală, şi acest demers al parlamentarilor Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae trebuie inclus în strategia de campanie a PSD.

A cere să fie repatriată rezerva de aur, o cantitate imensă de 60 de tone, lasă impresia că ar fi fost furat. S-a şi insinuat că ar lipsi cantităţi importante din el. Se vorbeşte, de asemenea, că în loc să se câştige ceva de pe urma rezervei de aur a României, se plăteşte o mare sumă de bani pentru depozitare.

A cere aducerea în ţară a aurului pare un gest de mare patriotism, de grijă faţă de avuţia ţării. Pe asta mizează Dragnea şi se vor găsi destui cetăţeni care să aprecieze acest lucru. Nu contează ce spune Banca Naţională. Dacă nu suntem în stare să găsim un depozit adecvat nu merităm să avem atâta amar de aur. Vorba din trecut „Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă”. Acum aurul a ajuns tocmai la Londra.

Ce lecţie vom învăţa din această poveste despre aur? Să fie vorba despre o afacere din care nu ştim cine are de câştigat? Au dreptate cei doi „căutători” de aur? Vorbesc prostii doar ca să fie în centrul atenţiei? Doar finalitatea ne va oferi răspunsul corect. Dacă aurul va fi adus în ţară se cheamă că Dragnea a dat o lovitură de imagine. Dacă nu va fi adus nu ne rămâne altceva decât să învârtim în aceeaşi mămăligă a scandalurilor încălzite şi reîncălzite. Din când în când stropite cu sânge adevărat.