SCHIMBARI DUPA SCHIMBARI Cine e noul

SCHIMBARI DUPA SCHIMBARI – Cine e noul director TAROM?

SCHIMBĂRI DUPĂ SCHIMBĂRI Consiliul de Administraţie al TAROM a decis să numească un nou director general al companiei. După demiterea lui Christian Heinzmann, Gabriel Stoe fusese numit director interimar, iar acum postul a fost dat pe mâna lui Dan Iulius Plaveti.

Acesta a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în perioada 2010-2012, acesta fiind și preşedintele al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), iar în luna martie a anului trecut a fost numit administrator la CFR Călători, informează știrpesurse.

“Consiliul de Administrație al Tarom s-a reunit în ședință joi, 4 august, având pe ordinea de zi mai multe puncte privitoare la activitatea Companiei. Unul dintre obiectivele principale ale administratorilor este reprezentat de creșterea eficienței pe toate planurile în cadrul Tarom. O atenție deosebită este acordată evoluției financiare a companiei, fapt reflectat de rezultatele financiare pentru primele șase luni din 2016, care se încadrează în bugetul aprobat pentru acest an. Prin urmare, Consiliul de Administrație a decis ca Gabriel Stoe să își reia rolul de director financiar în cadrul Tarom, pentru a continua ameliorarea rezultatelor financiare și atingerea obiectivelor stabilite pentru 2016”, se arată într-un comunicat de presă.

Comments