Sedinta extraordinara de cj – trei proiecte aprobate de alesii judeteni

SEDINtA EXTRAORDINARA DE CJ – Trei proiecte aprobate de alesii judeteni

Totodata, seful administratiei judetene a precizat ca, in aceasta saptamana au avut loc discutii privind bugetul Consiliului Judetean pentru anul 2017, urmand ca, saptamana urmatoare, acestea sa fie reluate cu reprezentantii institutiilor din subordine. Dupa declaratiile politice facute de reprezentantii grupurilor politice s-a trecut la votul celor trei proiecte, care au fost validate de plen.

Alesii judeteni au aprobat promovarea spre finantare a proiectului MaraQuality, cu o cofinantare de 2% a Consiliului Judetean, care prevede implementarea si certificarea unui sistem propriu de management al calitatii (SMC) implementat in cadrul Consiliului Judetean, conform standardelor ISO 9001, cu adresabilitate intregului personal. In acest fel ar urma instruirea a 160 de persoane din aparatul propriu al Consiliului Judetean Maramures in utilizarea, mentinerea si dezvoltarea SMC.

Al doilea proiect aprobat a reprezentat admiterea cu obiectii a receptiei la terminarea lucrarilor la obiectivul investitii "Centrul de Vizitare din Pasul Prislop", realizat in cadrul proiectului cu finantare europeana "Masuri de management privind cresterea gradului de informare si constientizare din Parcul National Muntii Rodnei".

Potrivit presedintelui CJ Maramures, Gabriel Zetea, care a ajuns in Prislop la inceputul acestei saptamani, pentru a vedea la fata locului stadiul executiei, lipsurile constatate cu prilejul receptiei si care nu sunt in masura sa afecteze utilizarea obiectivului conform destinatiei sale, cuprinse in procesul verbal de receptie, urmeaza sa fie remediate de executant, pe cheltuiala sa, in termen de 90 de zile de la comunicarea admiterii receptiei.

"In cazul in care executantul nu rezolva remedierea lipsurilor constatate, dupa somarea acestuia, Consiliul Judetean Maramures va putea executa aceste lucrari pe cheltuiala si riscul executantului, alocand in acest scop resursele necesare din bugetul propriu si sa pretinda plata prejudiciului produs".

Ultimul proiect propus si votat de alesii judeteni este cel privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investitie "Reabilitare DJ187, Leordina (DN18) - Ruscova - Repedea - Poienile de sub Munte", faza SF. Obiectivul de investitie este eligibil pentru finantare din bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene prin Programul National de Dezvoltare Locala.

Valoarea totala a investitiei este de 53.855.829 lei fara TVA, iar sectorul de drum propus pentru reabilitare are o lungime totala de 20,139 km.

Biroul de presa al Consiliului Judetean Maramures

&

Comments