SEDINTA FESTIVA Reprezentantii mai multor

SEDINTA FESTIVA - Reprezentantii mai multor institutii importante, prezenti la sedinta festiva a Con...

ȘEDINȚA FESTIVĂ a Consiliului Local Baia Mare este organizată an de an, în prezența delegațiilor oficiale din Polonia, Ungaria și Ucraina prezente la Festivalul Castanelor. Anul acesta, a adunat la aceeași masă, reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Baia Mare, reprezentantul Guvernului în teritoriu, executivul Consiliului Județean Maramureș, vicepreședintele Academiei Române.

Momentul festiv a avut loc vineri, 23 septembrie 2016, de la ora 9.30, în Sala Millenium a Primăriei Baia Mare, fiind prezenți atât consilierii județeni, cât și reprezentanți ai diferitelor instituții băimărene.

După mesajul de salut al primarului interimar de Baia Mare, Marinel Rob și mesajul prefectului de Maramureș, Sebastian Lupuț, a luat cuvântul președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

FESTIVAL ŞI MUZEE – Băimărenii vor avea acces gratuit la toate muzeele sâmbătă, 24 septembrie

Șeful administrației județene a salutat prezența tuturor participanților la sărbătoare și a arătat că, acest parteneriat încheiat cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Baia Mare, în cadrul Festivalului Castanelor, este un moment unic, dar și începutul unei colaborări trainice și de durată.

La ședință a luat parte și Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române, care a transmis un mesaj de salut din partea lui Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei. Acesta a felicitate atât municipalitatea, cât și Consiliul Județean Maramureș pentru atenția deosebită pe care o arată culturii și cercetării științifice.

SĂRBĂTOAREA CASTANELOR- Primarul ales Cătălin Cherecheș, cerut în mijlocul băimărenilor prin vocea lui Mircea Dolha

„Am participat la câteva evenimente deosebite în Maramureș unde au fost miniștri, reprezentanți ai culturii, ai învățământului. Trebuie să luptați în continuare, Maramureșul este cel mai frumos județ al României și mă bucur că în urma protocolului încheiat cu CJ Maramureș, aici vom avea un centru de cercetare deosebit”, a declarat vicepreședintele Academiei Române, Alexandru Surdu.

Apoi, la microfon au vorbit și vicepreședinții Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș și Lucian Ioan Titus Morar, care au arătat că parteneriatul încheiat între CJ Maramureș și CL Baia Mare este unul extrem de important, fiind un parteneriat pentru oameni. Cei doi vicepreședinți au urat atât celor prezenți, cât și participanților, să aibă parte de o sărbătoare frumoasă și plină de surprize dintre cele mai plăcute.

Comments