Seful NATO crede ca nu e prea tarziu pentru Ucraina: Cu o conditie

Seful NATO crede ca nu e prea tarziu pentru Ucraina: Cu o conditie

„Nu este prea tarziu ca Ucraina sa castige” in razboiul impotriva Rusiei, cu conditia ca Occidentul sa-si respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relateaza AFP.

„In ultimele luni, aliatii NATO nu au oferit sprijinul” pe care l-au promis, a deplans Jens Stoltenberg, intr-un discurs rostit la o ceremonie de premiere la Berlin pe tema legaturilor transatlantice.

„Dar nu este prea tarziu pentru ca Ucraina sa castige razboiul, pentru ca un sprijin mai puternic este pe cale”, a adaugat secretarul general al Aliantei.

„Acum este responsabilitatea noastra sa transformam angajamentele (recente occidentale, n.red.) in livrari reale de arme si munitii si sa facem acest lucru rapid”, a apreciat el.

Vinerea trecuta, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO sa livreze arme cat mai curand posibil Ucrainei, care „nu mai poate astepta” in fata presiunii ruse. Aliatii au promis sa-si sporeasca sprijinul.

The post Seful NATO crede ca nu e prea tarziu pentru Ucraina: Cu o conditie appeared first on Cotidianul RO.

Comments