Sezatoare in mijlocul orasului Baia Mare
“Dragi-mi erau şăzătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile”, scria marele povestitor Ion Creangă în “Amintiri din copilărie”. Luând ca model această trăire a scriitorului moldovean, reprezentanţii Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare s-au gândit să aducă în mijlocul oraşului farmecul tradiţiilor străbune. Aşa că, după “Iarna pe uliţă”, conducerea muzeului a decis să pună femeile la treabă în cadrul unei şezători. Au lansat invitaţia doamnelor doritoare să desfăşoare împreună meşteşuguri tradiţionale, iar răspunsul a fost unul pe măsură. Numeroase doamne şi domnişoare au venit să facă schimb de experienţă, să demonstreze că arta populară rămâne o moştenire culturală vie în Maramureş. Nu au lipsit nici bucatele tradiţionale: cozonac, prăjitură de mălai, gogoşi.
Comuniune şi dibăcie la şezătoare
Directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară, Monica Mare, a declarat că a încercat ca la început de an să vină cu o şezătoare. Nu e prima ediţie. A mai fost un eveniment similar anul trecut, dar atunci şezătoarea a fost puţin regizată. Atunci au venit copiii din Preluca pentru a prezenta obiceiurile de iarnă. De data aceasta, la şezătoare au participat doar femeile care au vrut să-şi reamintească ce au învăţat de la mama, de la bunica.
“Anul acesta am identificat o nevoie a comunităţii. Urmărind postările din mediul virtual am văzut că există un public care încă ţese, care coase, care participă la astfel de activităţi şi atunci ne-am gândit să îi adunăm aici la noi şi să reconstituim o şezătoare, neavând pretenţia că este o şezătoare ca în satul tradiţional, ci o şezătoare urbană, pornind de la cuvintele marelui povestitor Ion Creangă care spunea: Dragi îmi erau mie şezătorile, horile şi clăcile la care participam. Cu drag şi cu mare însufleţire ne-am gândit să punem în scenă o astfel de iniţiativă. S-a adunat în muzeu un grup de femei dornice să lucreze şi să socializeze aşa cum se făcea în satul tradiţional”, a spus directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Monica Mare.
În cadrul şezătorii s-au derulat o serie de meşteşuguri: de la realizatul şnurului, confecţionatul dantelei până la croşetat sau cusut. O femeie din Groşi a venit să finalizeze pusul tiarei pentru ca războiul de ţesut să devină funcţional. În activităţi s-au implicat şi muzeografii. “O să fac un şervet decorativ. E vorba de punctul de cusătură în cruciuliţă. O să-mi las imaginaţia să zburde şi sigur o să iasă ceva frumos”, a spus Sanda Roman, muzeograf. O altă participantă la şezătoare, Mihaela Lupşe şi-a propus să confecţioneze “un lănţişor împletit pentru ziua de 8 martie”, iar Alexandrina Botiş s-a apucat să-şi coasă o ie pentru sărbătorile pascale.
“Eu îmi fac o ie să o am gata pe la Paşti. Meşteşugul îl moştenesc de la mama. Chiar şi modelul ales pentru ie e de pe lucrurile vechi ale mamei. Am cusut mult în tinereţe şi acum m-am gândit că ar fi cazul să îmi amintesc ce m-a învăţat mama şi să cos ceva pentru mine. Abia am aşteptat şezătoarea de azi. Am aşteptat să mă întâlnesc cu alte doamne dornice să reînvie tradiţiile. Îmi place mult la şezătoare şi oi mai veni. Când eram copil mergeam cu mama la lucru”, a declarat Alexandrina Botiş din judeţul Sălaj.
Şi Viorica Mare spune că a deprins meşteşugul de la mama ei. La şezătoare s-a apucat să-şi confecţioneze dantelă. “Eu fac o dantelă pentru o faţă de masă. O am de la mama mea, ţesută acum 60 de ani şi îi fac o dantelă pe mijloc. Am făcut una şi consider că aceasta e mai potrivită. Am găsit un fir mai frumos. Nu am mai fost la şezătoare, dar aşa la lucru am fost. Ne adunam la tors când eram copil de 10-11 ani, la dantelă. M-a învăţat mama. Am primit peste degeţele câte o mică atingere până am învăţat, dar mă bucur că am învăţat. Îmi prinde bine. Acum am cu ce să îmi ocup timpul fiind pensionară”, a declarat Viorica Mare.
Cu mâinile sale dibace, Claudia Drulea croşetează pantofi, sandale şi cizme. “Eu mă ocup de croşetatul pantofilor, sandalelor, cizmelor. Îmi place mult croşetatul. Problema e că nu prea am timp. Am învăţat de la mama. O perioadă mi-am luat pauză, dar am reînceput să croşetez în timpul maternităţii. Pantofii croşetaţi se spală foarte uşor, sunt comozi, modelul, culoarea, le alege clientul. Ar trebui să fie mai multe astfel de evenimente să învăţăm unii de la alţii”, a punctat Claudia Drulea din Şomcuta Mare.
Şi-au luat activitatea în serios şi Mihaela Muntean şi Denisa Ţicală. “Aici depănăm firul ca să facem ghem să putem face şnur şi feţe de masă, zestre pentru fete şi băieţi. Ne place foarte mult şi vom mai veni dacă va mai organiza muzeul”, a spus Mihaela Muntean.
La rândul său, Denisa Ţicală, absolventă de etnologie, a relatat că “am în lucru o mânecă de spăcel din Ţara Chioarului. E un model foarte vechi de pe un soăcel al străbunicii mele. Folosesc pânză de casă. Am învăţat de la bunica mea să cos. O fac doar din pasiune”.
Doamnelor li s-au alăturat şi un bărbat. Alexandru Burlacu urmează masteratul la Centrul Universitar Nord Baia Mare şi a venit să înveţe cum funcţionează o tiară. El a decis să dea o mână de ajutor, aşa că s-a apucat de desfăcut mălaiul. “Sunt curios cum funcţionează o tiară. Am căutat informaţii prin cărţi doar că nu reuşesc să îmi închipui efectiv mecanismul, dar am zis că sigur aici găsesc pe cineva priceput să pot învăţa. Între timp voi ajuta la mălai. E un lucru pe care l-am mai făcut când eram copil, la dezghiocat. Atmosfera e frumoasă aici la şezătoare”, a precizat Alexandru Burlacu.
Şezători organizate periodic
Conducerea muzeului vrea ca pe viitor să organizeze periodic şezători pentru că a văzut că lumea e dornică de astfel de evenimente. “În zilele noastre există un segment de public care asta îşi doreşte. Au participat şi la alte evenimente pe care le-am organizat, clăci. E o nevoie a comunităţii să ne întâlnim şi în alte spaţii, nu numai în cele convenţionale. După iarna pe uliţă dăm drumul şezătorilor, că aşa era la sat, şezătorile se desfăşurau iarna. Apoi din 15 februarie vrem să dăm drumul atelierelor de mărţişoarelor. În măsura în care doamnele îşi vor arăta interesul vom organiza periodic şezători”, a concluzionat Monica Mare.
Cum se desfăşurau şezătorile la sat?
Conform tradiţiei, “şezătorile se desfăşurau în special în timpul iernii şi constau în acele adunări ale fetelor şi femeilor unde se făcea lucru manual. În special mamele le învăţau pe fete diferite îndeletniciri: se cosea, se torcea, se răşchia lâna sau cânepa, se ţesea, în funcţie de nevoile pe care familia respectivă le avea. Şezătorile erau şi un punct de socializare. Fetele socializau cu tinerii care veneau să le cunoască şi chiar aveau voie de la mame să îi conducă până la portiţă”, a spus muzeograful Sanda Roman.
Aceasta a dat ca exemplu şi o povestire haioasă din Maramureşul Istoric. “Acolo există acel fus cu zurgălăi. Şi se spune că mama care însoţea fata asculta cu mare atenţie zgomotul acelui fus cu zurgălăi. Şi se spune că atunci când nu se mai auzea sunetul fusului, mama se ridica, intra în panică. Era semn că fata nu mai e acolo, că a ieşit cu vreun peţitor la poartă. În şezători era şi veselie. Se cânta, se spuneau proverbe, zicători. Era ca un fel de oracol. Femeile bătrâne prevesteau, îşi povesteau viaţa din tinereţe. La şezători se aduceau şi bucate: pancove, scoverzi, clătite. În şezători se anunţau şi nunţile care urmau să se întâmple peste an sau logodnele. Erau foarte importante şezătorile pentru comunitate”, a adăugat Sanda Roman.
Comments