SI EI SUSTIN Liberalii baimareni sprijina

SI EI SUSTIN - Liberalii baimareni sprijina proiectul Baia Mare – Capitala Europeana a Culturii 2021

ȘI EI SUSȚIN Liberalii se declară partizani convinşi ai proiectului Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii 2021 şi susţin că vor face tot ce depinde de ei pentru ca municipiul să fie declarat câştigător la evaluarea care va avea loc în luna septembrie. 

ȘI EI SUSȚIN Reprezentanţii PNL Baia Mare spun că este una dintre primele decizii luate în cadrul Biroului Politic Municipal Baia Mare după ce acesta a fost reconfigurat prin numirea lui Ionel Bogdan în funcţia de preşedinte.

„În urmă cu puţin timp am anunţat şi, de la începutul proiectului am fost pro Capitală Culturală 2021. Îl consider şi îl considerăm în continuare cel mai important proiect pentru Municipiul Baia Mare şi nu numai, şi pentru Judeţul Maramureş. Probabil că implicaţiile economice pot să se răsfrângă şi asupra judeţelor vecine Satu Mare şi Sălaj. De aceea, în cadrul Biroului Municipal am hotărât să susţinem cu toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie, prin consilierii locali şi vom iniţia o discuţie cu cei de la Asociaţie pentru a ne pune la dispoziţie toate informaţiile necesare şi pentru a vedea unde şi în ce mod putem să sprijinim acţiunile pe care le vor intreprinde şi, sigur, toate cele necesare”, a precizat Ionel Bogdan, preşedintele PNL Baia Mare.

În acest proiect este implicată şi organizaţia de femei care are deja în fază iniţială câteva proiecte pe care doreşte să le deruleze pentru a sprijini candidatura oraşului dar şi tinerii liberali.

Comments