Simone Tempestini a dominat autoritar prima zi a Raliului Argesului. Sambata este ziua decisiva!

Simone Tempestini a dominat autoritar prima zi a Raliului Argesului. Sambata este ziua decisiva!

Simone Tempestini a dominat autoritar prima zi a Raliului Argesului. Sambata este ziua decisiva!

Pe maşina cu care concurează şi în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), un Hyundai i20 R5, echipajul de la Napoca Rally Academy a câştigat cele trei probe ale zilei, inclusiv super speciala organizată în jurul stadionului Nicolae Dobrin din Piteşti.

Marele rival al lui Tempestini pentru titlul din acest an, Vali Porcişteanu, ajutat din dreapta de Dan Dobre, se află la 24 de secunde în spate după prima zi. A fost debutul lui Porcişteanu la volanul noului Citroen C3 R5.

Pe 3 s-a aflat echipajul Sebastian Barbu/Bogdan Iancu, pe o Skoda Fabia R5, la 37 de secunde în urma liderului. De 6 ori învingător în Argeş, Titi Aur a fost nevoit să abandoneze chiar în prima probă specială după ce a ieşit în decor.

Sâmbâtă vor avea loc cele 5 probe speciale care vor decide câştigătorul primei etape a campionatului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments