SUA isi retrag trupele din Niger. Rusii au trimis un sistem de aparare antiaeriana si instructori mi...


Statele Unite au acceptat vineri sa-si retraga din Niger, care a intrerupt legaturile cu Occidentul dupa lovitura de stat, cei 1.000 de soldati angajati acolo in lupta antijihadista, au anuntat mai multi oficiali americani sub protectia anonimatului, scrie AFP, citata de Agerpres.


Numarul doi al diplomatiei americane, Kurt Campbell, a acceptat cererea autoritatilor de la Niamey in cursul unei intalniri la Washington cu premierul Ali Mahamane Lamine Zeine, aflat la putere in urma loviturii de stat din iulie 2023.


Tara din Africa de Vest, din regiunea Sahel, condusa de autoritatile militare, si-a intarit recent legaturile cu Rusia, noteaza BBC.


Zeci de instructori militari rusi au sosit in Niger ca parte a unui nou acord cu junta aflata la conducerea tarii. Personal militar din cadrul Ministerul rus al Apararii urmeaza sa instaleze un sistem de aparare antiaeriana de ultima generatie si va instrui militarii din Niger in utilizarea lui, a relatat presa de stat, saptamana trecuta.


Misiunea urmeaza dupa o convorbire telefonica intre seful juntei, Abdourahamane Tchiani, si presedintele rus Vladimir Putin, de la sfarsitul lui martie.


Russian military instructors arrived in Niger this week state TV said citing a deal between the junta and Moscow to boost security cooperationRussia has agreed to set up an air defense system and train Nigerien troops as the future for US forces in the country remain uncertain pic.twitter.com/PXGLhnb1ZA

— Katarina Hoeije (@katarinah) April 11, 2024

Presedintele Nigerului, ales democratic, Mohamed Bazoum, a fost inlaturat anul trecut de junta militara.


Pana la lovitura de stat militara din iulie 2023, Nigerul era ultimul aliat democratic al SUA, Franta si altor state europene in lupta impotriva militantilor islamisti in regiunea Sahel, unde jihadistii continua sa castige influenta.


In martie, junta a pus capat cooperarii militare cu SUA in lupta impotriva terorismului. Fortele armate din Germania opereaza o baza aeriana la Niamey, al carei viitor este inca neclar.


Ca si vecinii sai Mali si Burkina Faso inaintea sa, Niger se indeparteaza de partenerii sai occidentali, in special fosta putere coloniala Franta, si se orienteaza spre Rusia, noteaza AFP.


Comments