SUCCES O afacere din Maramures in Top 5

SUCCES – O afacere din Maramures in Top 5 exportatori

sursa foto: economiczoom.ro

SUCCES. Producătorul de mobilă Tapa­ro din judeţul Maramureş, care anul trecut a avut un business de aproape 70 milioane de euro şi care este o prezenţă extrem de discretă în piaţa de profil, a ajuns pe locul cinci în topul celor mai mari exportatori cu capital românesc, alături de firme precum Inter­Agro, Aramis In­vest sau Remat­holding.

Taparo, o afacere dezvoltată de inginerul Ioan Filip, care nu acordă interviuri şi despre care există puţine informaţii publice, şi-a majorat afacerile cu 40% în timpul crizei pe baza exporturilor, suedezii de la IKEA fiind principalul client.

Nicăieri în prezentările companiei din Maramureş nu apare numele com­paniei IKEA, doar o „trimitere“ din februarie 2007 menţionează că fabrica a fost vizitată de Ingvar Kamprad, „pa­tronul clientului nostru“, iar o altă tri­mitere indică site-ul IKEA ca fiind locul unde se pot vizualiza produsele rea­lizate de Taparo.

Singurele informaţii despre companie sunt cele din surse publice. Repre­zen­tanţii Taparo nu au răspuns între­bărilor ZF.

Taparo se află pe locul trei în topul celor mai mari producători de mobilă, în spatele Aramis Invest (deţinut de an­treprenori români) şi Italsofa Ro­mânia (deţinut de grupul Natuzzi).

Sursa info

Comments