Sute de membri Hezbollah au fost raniti dupa ce le-au explodat pagerele. Autoritatile iau in conside...

Detonarea pagerelor a fost "cea mai mare bresa in securitate" din ultimul an, a declarat aceleiasi agentii un oficial din Hezbollah, sub rezerva anonimatului.O sursa a AFP, citata de Agerpres, a afirmat ca exploziile au fost provocate de un act de "piraterie israeliana".Armata israeliana nu a comentat deocamdata. Gruparea Hezbollah, apropiata de Iran, sustine miscarea islamista palestiniana Hamas in razboiul impotriva Israelului. De la inceputul conflictului din Gaza, din Liban au fost lansate numeroase atacuri cu rachete asupra teritoriului israelian.Incidentele au fost raportate initial in suburbiile din sudul Beirutului si in sudul Libanului. Locuitori din capitala au afirmat ca la 30 de minute dupa primele deflagratii, continuau sa se auda detonatii. Potrivit Reuters, valul de deflagratii a durat mai mult de o ora.Agentia iraniana de presa Mehr, preluata de Reuters, a informat ca ambasadorul Iranului in Libam, Mojtaba Amani, a fost ranit de una din explozii. Reuters nu a reusit sa confirme imediat informatia din surse independente.

Coalitia pregateste Marea Rectificare Bugetara, care va aduce un plus de venituri de 10,4 miliarde lei. Ce ministere vor primi bani in plus

Televiziuni locale au preluat inregistrari ale unei camere video cu circuit inchis care arata un dispozitiv electronic mic asezat langa casa de marcat a unui magazin alimentar; in timp ce un client incerca sa plateasca, dispozitivul a explodat spontan. Alte imagini arata o victima doborata de o explozie langa o taraba cu fructe dintr-o piata.Un jurnalist al agentiei Reuters a vazut ambulante care se deplasau rapid in sudul capitalei, unde se manifesta panica. Grupuri de oameni se adunau la intrarile cladirilor unde stiau ca ar putea exista raniti.Un alt reporter a relatat ca la camera de garda a spitalului Mount Lebanon din Beirut soseau motociclete, iar victime cu mainile ranite strigau de durere.Seful spitalului public Nabatieh din sudul tarii, Hassan Wazni, a declarat ca in unitatea pe care o conduce erau tratati circa 40 de raniti, care suferisera leziuni la fata, ochi sau membre.Crucea Rosie libaneza a comunicat ca au fost trimise pe teren peste 50 de ambulante si 300 de membri ai echipajelor medicale, pentru a evacua victimele.Centrul libanez de criza coordonat de ministerul sanatatii de la Beirut a cerut intregului personal medical sa se prezinte la unitatile de care apartine pentru a face fata numarului mare de urgente. Angajatilor li s-a recomandat sa nu utilizeze pagerele.

Ce salariu primeste un tanar fara Bacalaureat la primul loc de munca. Multi care au muncit o viata intreaga au un venit lunar mai mic

Comments