Testul lui Samson iti spune in ce sta ascunsa puterea ta

Testul lui Samson iti spune in ce sta ascunsa puterea ta

Testul lui Samson iti spune in ce sta ascunsa puterea ta

Samson este un personaj biblic înzestrat de Dumnezeu cu puteri fizice supranaturale, pentru a-i apăra pe evrei de pericole. Însă, eroul avea două slăbiciuni, părul – lung, bogat, în care stătea toată forţa sa fizică şi care, dacă era tăiat, îşi pierdea forţa, şi femeile. Această din urmă vulnerabilitate l-a dus spre pierzanie, pentru că, într-o zi, Samson s-a îndrăgostit de frumoasa Dalila.

Samson este subjugat de farmecul Dalilei, pică în mrejele ei, fără să ştie că aceasta avea un singur plan, acela de a-i lua puterea. Astfel, în timpul somnului, femeia îi taie iubitului ei şuviţele şi îl lasă fără ceea ce avea mai de preţ: forţa fizică dată de Dumnezeu şi datorită căreia putea apăra poporul evreu.

Următorul test este menit să-ţi dezvăluie cea mai ascunsă putere a ta. Descoper-o!

Alege dintre imaginile de mai jos pe cea care îţi place cel mai mult şi află care este forţa care se ascunde în interiorul tău.

1. Asemenea trandafirilor apăraţi de spini, sensibilitatea ta te ajută să faci faţă greutăţilor. În ciuda aparenţelor, de persoană blajină, firavă, în interiorul tău se ascunde, de fapt, o forţă nebănuită. Nici tu nu ştii cât de puternic eşti, iar situaţiile-limită te ajută să relizezi asta. Încercările în faţa cărora te-a pus viaţa te-au construit ca om, te-au şlefuit, iar spinii au ajuns să apere şi mai abil floarea. Sentimentele şi empatia te ajută să mobilizezi mase, să convingi oameni influenţi să te ajute să faceţi împreună lumea mai bună.

Mai multe pe Divahair.ro. 

Articole recomandate

Comments