Ultima Regina

Regele Mihai, ultimul monarh în viaţă, născut în 1921, o conduce doar cu gândul pe Regina Ana pe ultimul drum. România îşi conduce azi pe ultimul drum ultima regină care i-a fost dat să o aibă. Odată cu dispariţia lor, iminentă, pentru că aşa este viaţa, vor mai exista doar urmaşi, familia regală rămânând în continuare o prezenţă mai mult sau mai puţin marcantă în societatea românească prin modul în care se va păstra memoria foştilor regi ai Regatului României.

Regina Ana a devenit soţia Majestăţii Sale după abdicarea forţată în faţa comuniştilor. A trăit ca un om de rând purtându-şi titlul cu mândrie. Aflăm că a fost vânzătoare, că a crescut găini, că îşi servea singură oaspeţii. Împreună cu regele Mihai au fost nevoiţi să lucreze ca să-şi poată întreţine cele cinci fete. Cu toate acestea, odată cu revenirea în faţa românilor le-a fost dat să vadă o familie regală demnă, de o ţinută ireproşabilă.

Acesta este şi motivul pentru care, acum, regina Ana este condusă pe ultimul drum de întreaga naţiune, cu un respect de care se bucură  doar membrii de excepţie ai familiilor imperiale. Pentru o zi România a redevenit regat. Mari amatori de spectacole mediatice, de cancanuri, de data aceasta românii şi-au recâştigat sobrietatea. S-ar părea că a existat o educaţie naţională în spiritul respectului faţă de Monarh şi familia domnitoare.

Regimul comunist, apoi într-o anumită măsură perioada de tranziţie,  şi-au făcut un mod de a fi din dispreţuirea şi contestarea valorile naţionale tradiţionale. Cel puţin pentru câteva zile parcă pâcla vechii mentalităţi s-a dat la o parte în faţa unui adevărat ritual al demnităţii în faţa morţii. Cuvântul de ordine pare a fi fost tăcerea, reculegerea, nu declaraţiile sforăitoare.

De la înmormântarea lui Corneliu Coposu, în urmă cu 20 de ani, societatea românească nu a fost atât de afectată emoţional de dispariţia unei persoane. În fapt, regina Ana, nu a făcut nimic altceva decât  simplul gest de a fi stat alături de un rege rămas fără de ţară. Acest lucru îl apreciază populaţia României. Mai apreciază modul în care familia regală, regele şi regina, s-au comportat după 1989.

Alungaţi din ţară a doua oară,  imediat după 1989, de teama că ar fi produs tulburări în societatea abia ieşită din comunism, a fost repus în drepturile sale de cetăţean român, abia după 1996. Şi-a recâştigat câteva din fostele proprietăţi şi s-a reaşezat în ţară cu o discreţie absolută. Nu a conturbat cu nimic mersul lucrurilor. A ajutat cât a putut, fără să deranjeze, fără să se amestece în lupta politică. De aici vine imensul respect, care acum se revarsă şi asupra personalităţii fostei regine.

Funeraliile, de o sobrietate cu adevărat regale care au însoţit cortegiul reginei Ana, din Elveţia la Palatul Peleş, de la Palatul  Regal din Bucureşti la Mănăstirea Curtea de Argeş, par să fie doar o repetiţie a ceea ce, inevitabil, va urma, Majestatea Sa, Regele Mihai, fiind la o vârstă foarte înaintată şi foarte bolnav.

Nu este condusă pe ultimul drum doar o mare regină, ci o bucată din istoria ultimului secol, unul dintre cele mai frământate care i-a fost dat omenirii să-l traverseze. Dar parcă istoria României a fost şi mai frământată decât a altor ţări. Pentru Occident, cel de-al doilea război mondial s-a încheiat în 1945. Pentru România, inclusiv pentru Majestăţile Sale, ravagiile războiului au continuat până în 1989.