Un elicopter al Fortelor Aeriene Romane a fost avariat in Mali, in timpul unei furtuni

Un elicopter al Fortelor Aeriene Romane a fost avariat in Mali, in timpul unei furtuni


Un elicopter IAR-330 Puma L-RM din cadrul detasamentului Carpathian Pumas a fost avariat de o furtuna luni, 10 august. Aeronava se afla la sol, in baza Douentza din Mali, iar niciun militar nu a fost ranit, se arata in comunicatul transmis de MApN.


Incidentul a avut loc, luni, in jurul orei 17:00, in baza Douentza din Mali. Militarii romani executau, cu doua elicoptere IAR-330 Puma L-RM, o misiune de recunoastere si aterizasera pentru realimentare pe Baza ONU din Douentza, inainte de a se intoarce in locatia de baza din Gao.


Pe timpul stationarii in Baza Douentza, s-a manifestat o furtuna violenta, in urma careia unul dintre cele doua elicoptere fost rasturnat. Niciun militar nu a fost ranit in timpul acestui incident.


,,Comandantul detasamentului romanesc dislocat in Mali a numit o comisie de cercetare a circumstantelor producerii acestui incident", se arata intr-un comunicat transmis de MApN.


Din luna octombrie 2019, Romania contribuie, pentru o
perioada de un an, la eforturile internationale de mentinere a pacii cu un
detasament al Fortelor Aeriene format din 120 de militari si 4 elicoptere
IAR-330 Puma L-RM participant la Misiunea Multidimensionala Integrata ONU de
Stabilizare in Republica Mali


Comments