Un milionar scapa nepedepsit dupa ce a incercat sa-si inece sotia intr-un jacuzzi la Mamaia si a abu...

Incidentul grav a avut loc in vara anului 2020, cand milionarul a incercat sa-si inece sotia intr-un jacuzzi din Mamaia si a continuat sa o abuzeze fizic si sexual ore in sir intr-o camera de hotel.

Tentativa de omor si sechestrare intr-un hotel din Mamaia

Omul de afaceri Mihai Bizu, orbit de gelozie, a atacat-o pe sotia sa de atunci, o instructoare de yoga, in timp ce aceasta discuta cu un alt barbat pe terasa unui prieten. Potrivit marturiilor victimei, acesta ar fi apucat-o de par si ar fi incercat sa o inece in jacuzzi, spunand: ,,Te omor, ai vrut sa te saruti cu ala". Incidentul nu s-a oprit aici. Ulterior, femeia a fost sechestrata intr-o camera de hotel, unde a fost batuta si abuzata pana dimineata. Victima a reusit sa scape doar dupa ce atacatorul a adormit, iar ranile sale grave au fost documentate ulterior de medici cand s-a prezentat la spital.

Convorbiri incriminatorii intre victima si agresor

Printre probele aduse in instanta s-au numarat si conversatii dintre cei doi, in care femeia il intreaba pe agresor cum a putut sa o maltrateze atat de violent: ,,Cum ai putut sa ma bati in halul asta? Puteai sa ma omori... tu esti constient de asta?" In ciuda gravitatii acuzatiilor, omul de afaceri a scapat fara sa petreaca nicio zi dupa gratii, deoarece si-a oferit colaborarea cu autoritatile in alt caz.

Acord cu DIICOT si pedeapsa redusa

In timpul procesului, Bizu a denuntat un traficant de droguri la DIICOT, ceea ce a dus la injumatatirea limitei maxime a pedepsei. Astfel, desi initial condamnat la trei ani de inchisoare, executarea pedepsei a fost suspendata. Acuzatia de viol a fost retrasa de fosta sa sotie, dupa ce cei doi au ajuns la un acord financiar, in urma caruia aceasta a renuntat la pretentiile civile de 1,5 milioane de euro.

Desi Bizu a scapat de inchisoare, sentinta impune ca acesta sa nu se apropie de fosta sotie la mai putin de 200 de metri timp de patru ani si sa efectueze 120 de zile de munca in folosul comunitatii. Omul de afaceri, care intre timp s-a recasatorit, a contestat in continuare decizia tribunalului si a facut apel, dorind o reducere si mai mare a pedepsei.

Comments