"Unde dragoste nu e…". Tudose. "Ministrii liberali ar trebui remaniati"

"Unde dragoste nu e…". Tudose. "Ministrii liberali ar trebui remaniati"

Mihai Tudose, vicepresedinte PSD, a comentat situatia coalitiei, miercuri, la B1 TV. Eurodeputatul sugereaza ca ministrii liberali ar trebui remaniati daca blocheaza HG privind data prezidentialelor: ,,Dragoste cu sila nu exista", spune Tudose.

La nivelul coalitiei fusese stabilita initial luna septembrie ca fiind cea optima pentru organizarea scrutinului prezidential, insista Mihai Tudose.

Intrebat daca un refuz al ministrilor liberali de a aviza HG privind data alegerilor prezidentiale ar provoca un blocaj in coalitie, Mihai Tudose a raspuns:
,,Evident ca da. In momentul in care unii ministri se opun deciziei politice a prim-ministrului si a Guvernului, acel guvern nu mai e functional. Adica, eu am fost prim-ministru, daca un ministru nu accepta o Hotarare de Guvern necesara, stabilita si dorita de conducerea Guvernului, pleca acasa in ziua aia, nu mai discutam".

,,Daca judecam normal, corect si matematic si politic, aceasta coalitie este solutia de guvernare a Romaniei si astazi si maine si pe termen lung pentru ca asta e rezultatul votului romanilor si nici pe viitor nu se intrevad alte posibilitati.

PSD a intrat la guvernare si stam pentru a asigura stabilitatea tarii si in relatia cu partenerii externi si economic si militar, trebuie sa fim un factor de stabilitate pentru ca avem o mare relevanta politica, economica, strategica in contextul actual.

Daca cineva doreste sa paraseasca guvernarea, pana la urma dragoste cu sila nu exista si intram in jocul democratic", a conchis Tudose.

The post "Unde dragoste nu e…". Tudose. "Ministrii liberali ar trebui remaniati" appeared first on Cotidianul RO.

Comments