UPDATE Prahova: Trafic reluat pe DN 1A, in zona Corlatesti, dupa 7 ore de la accidentul cu cisterna...

Traficul rutier pe DN 1A - Centura de Est a Ploiestiului a fost reluat, luni seara, dupa ce a fost blocat timp de sapte ore din cauza unui accident rutier in care a fost implicata o cisterna incarcata cu kerosen. Potrivit Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova, din primele cercetari a reiesit ca un conducator auto in varsta de 31 de ani care se deplasa pe DN 1A, in afara localitatii Berceni, pe sensul de mers Bucov catre Barcanesti, din motive inca necunoscute, ar fi patruns pe sensul opus de mers, intrand in coliziune cu o cisterna incarcata cu combustibil condusa de un barbat in varsta de 27 de ani. In urma accidentului rutier, soferul autoturismului a decedat, iar cisterna a suferit fisuri. In aceste conditii, avand in vedere riscul producerii unei explozii, traficul a fost blocat timp de sapte ore si deviat pe rute ocolitoare, iar autoritatile au transmis populatiei un mesaj prin sistemul RO-ALERT cu privire la pericolul din zona. Totodata, echipele de interventie au asigurat un perimetru de protectie pe o raza de 800 de metri. Pentru a se putea actiona pentru descarcerarea soferului decedat, a fost nevoie ca incarcatura de kerosen sa fie transvazata intr-o alta cisterna a firmei apartinatoare. * ORA 17: 36 UPDATE Prahova: Soferul masinii care s-a ciocnit cu cisterna incarcata cu kerosen a decedat; traficul este deviat Soferul autoturismului care a intrat in coliziune, luni dupa-amiaza, cu o cisterna incarcata cu kerosen pe DN 1A - Centura de Est a Ploiestiului, a fost declarat decedat, a informat Inspectoratul Judetean de Politie (IJP) Prahova. Potrivit sursei citate, din primele cercetari a reiesit ca un conducator auto in varsta de 31 de ani care se deplasa pe DN 1A, in afara localitatii Berceni, pe sensul de mers Bucov catre Barcanesti, din motive necunoscute la acest moment, ar fi patruns pe sensul opus de mers, intrand in coliziune cu o cisterna incarcata cu combustibil condusa de un barbat in varsta de 27 de ani. In urma accidentului rutier, soferul autoturismului a decedat. Conducatorul cisternei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Circulatia este blocata si deviata de la intersectia DN 1A cu strada Strandului si de la sensul giratoriu aflat in zona liceului din Tatarani, au precizat reprezentantii IJP. Un accident in care au fost implicate o cisterna cu 32 de tone de kerosen si un autoturism a avut loc in apropierea Ploiestiului, in zona Corlatesti. Cisterna prezinta fisuri, iar traficul este blocat si deviat, in zona fiind pericol de explozie. In acest sens, autoritatile au transmis populatiei un mesaj prin sistemul RO-ALERT. Potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Prahova, echipele de interventie au asigurat un perimetru de protectie pe o raza de 800 de metri. Acestea nu pot actiona pentru descarcerarea soferului decedat, deoarece exista pericol de explozie. S-a luat legatura cu firma apartinatoare pentru a asigura o alta cisterna pentru transvazarea produsului. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editorI: Marius Fratila, Antonia Nita, editorI online: Ady Ivascu, Alexandru Cojocaru) * Sursa foto: ISU Prahova

Comments