US OPEN – Simona Halep a trecut de Safarova si e in turul trei

US OPEN – Simona Halep a trecut de Safarova si e in turul trei

US OPEN Simona Halep s-a calificat pentru a patra oară în carieră în turul 3 de la US Open, după ce a trecut, după un meci disputat, de Lucie Safarova (44 WTA).

Românca a avut un început excelent de meci și a condus cu 3-0, cu două break-uri reușite, dar Safarova, finalistă anul trecut la Roland Garros, a revenit spectaculos și a restabilit egalitatea, 3-3. Ghemul al șaptelea a fost unul foarte disputat, Safarova având mai multe oportunități de a prelua conducerea, însă Halep a reușit break-ul în cele din urmă, iar apoi și-a trecut în cont alte două ghemuri, ultimul un break ”alb”, adjudecându-și primul set cu 6-3.

Safarova a început foarte bine manșa secundă, pe serviciul Simonei, dar reprezentanta noastră și-a recuperat break-ul, iar apoi a preluat conducerea (2-1). Cehoaica a egalat, 2-2, iar apoi a câștigat contra serviciului. Halep a făcut apoi break (3-3), iar apoi a trecut din nou la cârmă (4-3). Cele două jucătoare și-au fructificat serviciul în următoarele două ghemuri, iar Halep a încheiat meciul pe serviciul cehoaicei, ultimul punct al confruntării fiind o dublă greșeală.

Halep a avut 4 ași în acest meci, iar Safarova doar unul, românca a comis o dublă greșeală, iar Safarova 5. Cehoaica a avut mai multe lovituri direct câștigătoare, 16, față de 9 ale Simonei, care a comis 20 de erori neforțate, mult mai puțin decât Safarova — 44.

Simona Halep o conduce cu 4-1 pe Safarova, care a câștigat singurul meci în 2011, în turul al doilea la Toronto, cu 6-2, 6-4. Halep s-a impus în 2013 în semifinale la Nurnberg, cu 6-3, 0-6, 6-2, în 2014 în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-2, 4-6, 6-4, tot în 2014, în optimi la Cincinnati, cu 6-4, 7-5, și acum la New York.

“La început, am jucat bine, apoi mi-am pierdut puțin încrederea, e dificil de jucat cu Sarafova. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să joc așa cum am făcut-o în primele 3 game-uri. Cu Sarafova am avut mereu meciuri dure, este o jucătoare foarte bună, dar am câștigat ultimele 3 întâlniri cu ea.

Îmi place să fiu agresivă, să iau mingea repede. Vreau să am stilul meu, se îmbunătățește forehand-ul meu, am mai multă încredere. Sunt dură cu mine, uneori asta mă ajută să scot afară ceea ce este negativ. Nu accept greșelile ușoare!

M-am simțit bine pe teren, este o experiență frumoasă să joci cu acoperișul tras, a fost puțin cam frig, dar a fost frumos. E mai zgomotos decât de obicei”, a spus Simona, la Eurosport, după meci.

În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea meciului Timea Babos (Ungaria), locul 34 WTA şi cap de serie numărul 31 – Richel Hogenkamp (Olanda), locul 165 WTA, venită din calificări.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 140.000 de dolari şi 130 de puncte WTA.

Comments