Veste buna pentru mame. Noua lege pentru cresterea copilului intra in vigoare

Veste buna pentru mame. Noua lege pentru cresterea copilului intra in vigoare

Indemnizaţia pentru creşterea copilului
Indemnizaţia pentru creşterea copilului

Potrivit Legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, de la 1 iulie 2016, limita minimă a indemnizaţiei creşte la 85 la sută din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (salariul minim este 1.250 lei), faţă de 600 lei în prezent.

De asemenea, limita maximă a indemnizaţiei este eliminată, aceasta urmând să fie calculată la 85 la sută din veniturile nete realizate, iar suma suplimentară pentru gemeni/multipleţi sau pentru situaţii de suprapunere creşte la 85 la sută din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.063 lei, faţă de 600 lei în prezent, aminteşte Ministerul Muncii.

Tot de la 1 iulie, stimulentul de inserţie se stabileşte la 50 la sută din indemnizaţia minimă.

O altă noutate este faptul că solicitanţii nu mai sunt obligaţi să depună documentele doar la sediul agenţiilor teritoriale, ci le pot trimite şi prin poştă sau prin e-mail, în format scanat.

În plus, reluarea drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului se face începând cu drepturile lunii iulie 2016 dacă cererea împreună cu actele doveditoare se depun în perioada 1 iulie - 1 august 2016, inclusiv.

Persoanele care depun cerere în perioada 1 iulie - 22 iulie 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna august 2016, potrivit News.ro.

Articole recomandate

Comments