Volodimir Zelenski a aterizat la Zuerich escortat de doua aeronave F-18, a zburat cu elicopterul lan...


Masuri de securitate fara precedent la conferinta de pace din Elvetia. Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat vineri, 14 iunie, dupa-amiaza pe aeroportul din Zuerich. Aeronava prezidentiala a fost escortata de doua avioane de lupta F/A-18 ale armatei elvetiene, De acolo, liderul de la Kiev a calatorit cu elicopterul la Buergenstock, relateaza Blick.


Vineri seara, cu putin inainte de ora locala 18.00, elicopterul Swiss Air Force in care se afla Zelenski a aterizat pe platforma amenajata de armata la Obbuergen, langa Buergenstock. De acolo, presedintele ucrainean a fost preluat si dus in statiunea de lux cu o limuzina blindata.


Masurile luate de organizatorii elvetieni sunt de maxima securitate. Summitul din Elvetia va fi pazit de 4.000 de soldati, iar spatiul aerian va fi restrictionat.


Chris Franzen (53 de ani), directorul Resort Lake Lucerne de la Buergenstock, unde se va desfasura Conferinta de Pace pentru Ucraina, a trebuit sa renunte la ochelarii sai inteligenti ,,din ratiuni de securitate", dupa cum spune Politia Federala (FedPol).


Din cele 15 milioane de franci (aproximativ 15,39 milioane de euro) cheltuite, aproximativ 10 milioane (10,4 milioane de euro), sunt alocate pentru securitate.


Comments