Zi de doliu national in Italia. Bilantul mortilor a ajuns la 281

Zi de doliu national in Italia. Bilantul mortilor a ajuns la 281

Zi de doliu national in Italia. Bilantul mortilor a ajuns la 281

Sâmbătă este zi de doliu naţional în Italia, în memoria celor 281 de morţi după cutremurul de miercuri, informează AFP. 

Drapelele sunt în bernă în toată ţara, pentru funeraliile victimelor din comunele Arquata del Tronto şi Pescara del Tronto din munţii Apenini. Ceremonia funebră va avea loc spre amiază, într-un gimnaziu din oraşul Ascoli Piceno, în prezenţa preşedintelui Sergio Mattarella şi a premierului Matteo Renzi. 

O altă ceremonie, fără trupurile neînsufleţite, va avea loc săptămâna viitoare pentru victimele de la Accumoli şi Amatrice, de cealaltă parte a masivului muntos din centrul Italiei. 

Numărătoarea morţilor s-a oprit la 281, dintre care 221 numai în Amatrice. Au fost spitalizaţi 388 de răniţi. De joi, n-a mai fost găsit sub ruine niciun supravieţuitor. 

Comments