A inceput Anul Comemorativ al Sfintelor Icoane, iconarilor si pictorilor bisericesti

A inceput Anul Comemorativ al Sfintelor Icoane, iconarilor si pictorilor bisericesti

Sambata, 4 martie 2017, Preasfintitul Parinte Episcop Iustin al Maramuresului si Satmarului a participat la inaugurarea ciclului de evenimente care se vor desfasura in Eparhie in cadrul "Anului Omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor si pictorilor bisericesti" declarat in Patriarhia Romana.

Evenimentul care deschide suita de manifestari culturale si duhovnicesti este unul de anvergura, ce aduna la un loc, intr-o expozitie, icoanele a 20 pictori de biserici si iconari din tara, care au pictat locasuri de cult in Episcopia Maramuresului si Satmarului. Expozitia de icoane poarta un titlu foarte inspirat: ,,Chipuri din veac in veci" si este prilejuita de sarbatorirea Duminicii Ortodoxiei, care este inchinata cinstirii Sfintelor Icoane.
Organizata cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Iustin, Intaistatatorul Eparhiei, de Sectorul patrimoniu sacru si pictura bisericeasca, consilier eparhial Pr. Virgil Jicarean, expozitia este gazduita in spatiul Muzeului Episcopiei, din Catedrala Episcopala ,,Sfanta Treime" din Baia Mare, care adaposteste si colectia de carte veche, imbinand astfel in mod fericit in fata vizitatorilor cuvantul lui Dumnezeu din cartile sfinte cu chipul lui Dumnezeu si al Sfintilor Sai de pe icoane, dupa cum ne-a lasat sa intelegem Dumitrita Filip, muzeograful Episcopiei.
In ordine alfabetica, cei 20 iconari, nascuti pe teritoriul Episcopiei Maramuresului si Satmarului sau care au pictat biserici pe cuprinsul acesteia, si expun acum sunt: Neculai Adonas, Constantin Bumbu, Emanuel Bumbu, Liviu Bumbu, Octavian Ciocotisan, Marius Cioran, Gabriela Drinceanu, Sabin Drinceanu, Emil Dunare, Dumitrita Filip, Alin Iuga, Pr. Virgil Jicarean, Daniela Moldoveanu, Gheorghe Rogojan, Stefan Salajan, Alexandru Sasarman, Claudiu Sfara, Gabriel Solomon, Emil Stoica, George Stoica.
Cuvantul de vernisaj a fost rostit de Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene ,,Petre Dulfu" din Baia Mare, care a prezentat icoana din mai multe puncte de vedere, care converg la drumul omului spre mantuire, dar si din punct de vedere cultic si estetic. ,,Icoana este o fereastra intre om si Dumnezeu", a spus vorbitorul.
Au mai rostit cuvinte importante Pr. Virgil Jicarean, in rolul de gazda, primarul ales al Baii Mari, Catalin Chereches, care a felicitat pe organizatori pentru un asemenea eveniment cultural de inalta tinuta, muzeograf Lucia Pop, care a vorbit despre icoana veche din patrimoniul Episcopiei, pictorul de biserici Gheorghe Rogojan, muzeograful organizator Dumitrita Filip si altii.

Cuvantul Preasfintitului Parinte Episcop Iustin

Cuvinte de suflet a rostit despre icoane, in incheiere, Preasfintitul Parinte Episcop Iustin, amintind de primele icoane pictate nu de mana omeneasca, despre rolul lor eshatologic, dar si despre batranii iconari maramureseni, unii ramasi anonimi, care ne-au lasat inestimabile opere religioase.
,,Icoana a devenit posibila odata cu inomenirea Mantuitorului si primele icoane nefacute de mana sunt miracole pe care le-a savarsit Mantuitorul in timpul vietii, a spus Preasfintitul Parinte Episcop Iustin. Mantuitorul a acceptat sa I se imprime chipul si sa fie zugravit. Prima icoana facuta de o persoana umana este icoana ,,Povatuitoarea", zugravita de Sfantul Evanghelist Luca. In Momentul in care Mantuitorul S-a intrupat si S-a inomenit, a fost posibila zugravirea chipului lui Dumnezeu. Cine L-a vazut pe Fiul, L-a vazut pe Tatal, ii spune Mantuitorul unuia din Apostoli."
Apoi, Preasfintitul Parinte Episcop Iustin a vorbit despre ce inseamna, de fapt icoana, si ce este ea, despre cum se picteaza o icoana:
,,Sfintii Parinti au randuit felul, modul, evlavia in care se zugravesc icoanele, pentru ca icoana nu este un tablou religios, icoana este un act de credinta, o marturisire de credinta, a spus Preasfintitul Parinte Episcop Iustin. Cel ce picteaza nu face arta pentru arta, ci arta pentru Dumnezeu. Pictorii, atunci cand zugravesc icoanele, sunt sub inspiratia Duhului Sfant. Ei se roaga mult si postesc. Iconarii, cand picteaza, se lasa in grija lui Dumnezeu. Nu au ambitii ca si artistii. Artistii doresc sa-si etaleze talentul, si iscusinta, si priceperea, ca sa-si faca din numele lor un renume. Pentru ei. De aceea icoanele, unele dintre ele, prin evlavia cu care se roaga credinciosii in fata lor, devin facatoare de minuni. Evlavia credinciosilor provoaca minunea pe care o face icoana", a explicat Intaistatatorul Eparhiei Maramuresului si Satmarului.

A fost constituit Grupul de iconari ,,Stefan Zugravul de Sisesti"

Cu ocazia intrunirii pictorilor in cadrul acestei expozitii, a fost constituit si Grupul de iconari ,,Stefan Zugravul de Sisesti", iar primul lui presedinte a devenit maestrul Gheorghe Rogojan, pictorul de biserici de categoria I.
Stefan Zugravul din Sisesti a fost o mare personalitate a picturii bisericesti maramuresene din secolele XVIII-XIX, din bazinul Baii Mari, care a zugravit, dupa cum ii spune si numele, mai multe biserici de lemn din Episcopia Maramuresului si Satmarului.

Andrei Farcas,
redactor la Revista ,,Graiul Bisericii Noastre"

Post-ul A inceput Anul Comemorativ al Sfintelor Icoane, iconarilor si pictorilor bisericesti apare prima data in Graiul Maramuresului.

Comments