Acceptiuni ale inteligentei

Acceptiuni ale inteligentei

Inventarul acceptiunilor inteligentei este consistent. De remarcat insa ca o acceptiune sau alta are urmari in viata. Ea ierarhizeaza. Pe unii ii face multumiti cu ceea ce sunt, pe altii ii provoaca sa invete. Cand este restrictiva, poate fi indemn la efort propriu, cand este laxa, se petrece contrariul.

Raman insa la parerea ca discutia poate incepe cu distinctia lui Kant dintre ,,sensibilitate", ,,intelect" si ,,ratiune", care dezleaga concludent intrebarile asupra facultatilor cunoasterii. Este insa cazul ca discutia sa ia in seama limitele semnalate cultural ale ,,sensibilitatii" si ,,intelectului" si nevoia de ,,ratiune" pe care insasi modernitatea, cu crizele si derapajele ei, o reclama tot mai mult.

Ceea ce am, insa, in vedere aici este sa lamuresc in ce consta ,,inteligenta" pe fondul profilarii a trei acceptiuni - sa le spunem, ,,culturalista", ,,tehnicista" si ,,naturalista" - in cunoasterea din zilele noastre. Nu insist asupra imprejurarii ca toate aceste acceptiuni sunt izvorate din stiinte si apartin culturii. Promotorii lor stapanesc stiintele moderne si s-au exprimat in chestiuni cardinale ale vietii. De altfel, ,,acceptiunea naturalista" are o reprezentare profilata in cultura actuala din tara noastra in cartea lui Dumitru Constantin-Dulcan, Inteligenta materiei (Scoala ardeleana, Cluj-Napoca, 2021) - scriere amplu documentata, concentrata sa articuleze o viziune competitiva asupra vietii pe baza stiintelor.

Iau in considerare, fireste, fenomenul ,,inteligentei artificiale", tema zilelor noastre, pe care unul dintre promotorii sai, Raymond Kurzweil, (Die Intelligenz de Evolution. Wenn Mensch und Computer verschmelzen, Kiepenheuer & Witsch, Koln, 2020) il socoteste noua cheie a intelegerii lumii. Fenomenul arunca lumini clarificatoare asupra a ceea ce este indiciul prezentei maxime a ,,inteligentei": creatia, in acest caz, creatie care permite calcule, corelatii, descoperiri pe scara noua. De altminteri, putine creatii au modificat atat de radical cunoasterea si viata oamenilor precum a facut-o deja ,,inteligenta artificiala". In definitiv, emergenta ei a avut loc odata cu ,,evadarea" din determinismele curente prin pasi precum abordarea formalista a logicii, metodologia axata pe modelari, trecerea la matematica computatiilor, copierea functionarii neuronale, cuantificarea informatiei. Fiecare dintre acesti pasi a fost si unul in creatie. Dictionarele actuale nu-si pot ascunde insa nesiguranta in definirea ,,inteligentei". Ele spun ca ,,inteligenta este facultatea de a descoperi proprietatile obiectelor si fenomenelor inconjuratoare, cat si a relatiilor dintre acestea, dublata de posibilitatea de a rezolva probleme noi", dar nu o specifica in raport cu alte facultati. Dictionarele mai spun ca ,,inteligenta unui sistem nu este definita de modul in care este el alcatuit, ci prin modul in care se comporta" - ceea ce este vag.

Fapt este ca in cultura raspandita in zilele noastre ne aflam dupa o cotitura a istoriei, intervenita odata cu societatea moderna, de la a lua realitatea asa cum este data in experienta, la actiune de schimbare a ei. Oamenii modernitatii cauta schimbari benefice in ,,imparatia" lumii. Oarecum corespunzator, ne aflam pe cursul bresei facute in conceperile traditiei de John Dewey, care a avut ca rezultat punerea in fata celorlalte facultati ale cunoasterii a ,,inteligentei". Imediat, a avut loc reorientarea disciplinelor care cerceteaza mintea spre abordarea ,,inteligentei". Ca il poti intelege mai bine pe John Dewey parcurgandu-l pe Confucius, si pe Confucius, studiindu-l pe John Dewey, cum remarca Alfred N. Whitehead, este o alta discutie.

John Dewey a legat ,,inteligenta" de om considerat din capul locului ca ,,ca agent, fiinta care actioneaza, care este responsabila, prin initiative, inventivitate si munca orientata, de re-crearea lumii" (Reconstruction in Philosophy, 1968). ,,Inteligenta" se raporteaza la realitate, dar nu ramane la aceasta asa cum este, ci tinteste, unde este nevoie, la schimbarea ei. Ea este insusire a unei fiinte care cugeta, examineaza si actioneaza. Ea inseamna ,,investigare (inquiry)" in vederea schimbarii in jur spre a ameliora conditiile vietii, incat include perceperea faptelor, evaluarea lor, intentie de rezolvare de probleme, actiune in consecinta. ,,Inteligenta" nu este orice raportare la realitate, fie ea si conforma acesteia.

Sunt astfel socotiti inteligenti cei care nu coabiteaza cu orice situatie, a altora si a lor, care sunt ,,agenti" ai schimbarii, care au intentii si actioneaza pentru rezolvarea problemelor vietii lor. Teoria in voga a ,,inteligentelor multiple" a delimitat sase ,,inteligente" - ,,lingvistica", ,,muzicala", ,,matematica", ,,spatiala", ,,kinestezica", ,,personala" - si a formulat criterii psihometrice, dar si localizari neuronale. ,,Inteligentele" le concepe drept ,,capabilitati cognitive relativ autonome" de a rezolva probleme diferite (Howard Gardner, Frames of Mind,1983). Un tip de ,,inteligenta" nu este solitar, ci asociat cu altele.

Cu toate ca azi se incearca rar o definitie a inteligentei, ea este, totusi, indispensabila. Sunt de parere ca, in constelatia facultatilor la care omul recurge, ,,inteligenta" este capacitatea, care presupune constiinta si intentionalitate, de asumare si rezolvare de probleme si de convertire a rezolvarilor in actiuni si fapte. Adaug observatia ca, printr-o creatie logico-matematica si inginereasca, aceasta capacitate a devenit, odata cu ,,inteligenta artificiala", si capacitate a unor produse care permit mai avantajoasa inserare a oamenilor in conditiile lumii. In orice ipostaza, insa, ,,inteligenta" inseamna, pe de o parte, capacitate de a ordona obiecte si de a asuma scopuri si, pe de alta parte, capacitate de a pune cunoasterea in slujba rezolvarii de probleme, care vizeaza consecinte benefice. Mai sustin ca exista atatea feluri de inteligenta cate tipuri de actiuni sunt presupuse de reproducerea umana a vietii (in clasificarea mea: ,,instrumentala", ,,strategica", ,,comunicativa", ,,dramaturgica", ,,etica", ,,de informare publica", ,,reflexiva" si ,,in raport cu absolutul"). ,,Inteligenta" nu prinde neaparat intreaga realitate, ci ceea ce intra in raza problemei de rezolvat. Ea nu epuizeaza facultatile de cunoastere, incat reclama interventia celorlalte, in cele din urma, a ,,gandirii" (detaliat in A. Marga, Vocatia gandirii, 2024). Ea are gradatii, ce raman insa anevoie de evaluat precis.

Mai mentionez ca ,,inteligenta naturala" opereaza in limbajul natural, fara a pune conditii datelor experientei, iar ,,inteligenta artificiala" preia datele prin intermediul grilei format de limbajul logico-matematic. Ea opereaza sintactic si in sens tehnologic. ,,Inteligenta naturala" ramane sub tutela ,,constiintei" si a ,,constiintei de sine". Inteligentele, ,,naturala" si ,,artificiala", opereaza pe suporturi diferite - creierul biologic, respectiv computerele. Cea ,,artificiala" este mereu dependenta de apasarea de catre cineva, undeva, candva, a unui buton.

Abordez in alt loc acceptiunea ,,tehnicista" a inteligentei, din contributiile de impact stiintific si cultural epocal ale lui Raymond Kurzweil. Aici ma limitez sa scot in relief acceptiunea ,,naturalista" propusa de Dumitru Constantin-Dulcan, in cartea sa Inteligenta materiei. Carte care merita dezbatuta pe larg, fiind plina de stimulente pentru reflectii in multe profesii.

Dumitru Constantin-Dulcan incepe prin a admite ca in univers informatia are si alte suporturi decat cele admise de cunoasterea noastra deja consacrata. ,,Desi lipsita de o structura nervoasa /.../, celula stie sa-si indeplineasca toate functiile necesare autoconservarii si reproducerii, asemenea unui organism pluricelular, dovedind ca viata, oriunde s-ar insera, dispune de o capacitate care traduce in sine expresia unei inteligente. Recunoasterea hranei, conduita de evitare a pericolelor, mobilizarea mecanismelor metabolice si de reproducere presupun investitii de inteligenta, chiar daca, in orgoliul de a ne crede singurele fiinte inteligente, refuzam sa o recunoastem si dincolo de noi. Toate celulele vii dispun de atata inteligenta cat este necesara pentru existenta lor si formularea conform careia fiecare fiinta isi ajunge siesi mi se pare fericit gasita. Fara aceasta inteligenta adaptativa, viata n-ar putea exista si evolua in multitudinea sa de forme cunoscute si necunoscute" (p. 89-90). Dumitru Constantin-Dulcan a propus deja in 1981 conceptul de ,,inteligenta a celulelor".

Autorul Inteligentei materiei s-a regasit in buna parte in scrierile lui Bruce H. Lipton (The Biology of Belief. Unleashing the power of consciousness. Matter & Miracles, 2005), pe care-l si citeaza in editia recenta a cartii, cu ideea ca ,,celulele sunt inteligente ca si noi. Sunt prevazute cu intentie si scop, cauta mediile favorabile si le evita pe cele toxice, discern, analizeaza stimulii din mediu si-i emite reactii adecvate" (p. 90). Dumitru Constantin-Dulcan a invocat mereu argumentul ca ,,nu doar sistemul nervos are capacitatea de a prelucra informatii, ci si virusuri, bacterii, plante, fiinte monocelulare, incat inteligenta se poate atribui pe o scara mai larga decat se face de obicei, doar omului". Pe de alta parte, el a invocat faptul ca ,,nu putem explica morfogeneza organismelor vii, dincolo de celule, fara ipoteza ca ele recurg la informatie".

Dumitru Constantin-Dulcan este familiarizat cu discutiile despre relatia materie, energie, informatie, care deja la nivelul anilor optzeci erau in toi, mai ales ca nimeni altul decat Werner Heisenberg era tentat sa reduca totul la energie, Altii (la noi Mihai Draganescu) au cautat un substrat informational al realitatii, in maniera vechilor ontologii. Demersul lui Dumitru Constantin-Dulcan este insa diferit si profund.

Autorul Inteligentei materiei ramane in cadrul unui realism sustinut de stiinte, incat abordarea sa se impune atentiei. El spune simplu ca ,,la toate nivelurile de organizare a vietii, indiferent daca ii recunoastem sau nu o structura de tip nervos, este prezenta capacitatea de receptarea a informatiilor din mediu, de prelucrare a lor si de emitere a unui comportament adecvat" (p. 117-118). El invoca cercetari neurofiziologice, psihodinamice, si biofizice care sustin aceasta generalizare. Dumitru Constantin-Dulcan ne spune ca un fel de ,,biocomunicatie" este fapt si nu ar fi explicabila fara a asuma prezenta ,,inteligentei". ,,O serie de argumente ne obliga sa ne gandim ca, in timp ce pentru intelegerea simbolurilor reprezentate prin cuvinte este nevoie de invatarea limbii in care ele sunt exprimate, decodificarea campului energetic purtator de informatie este comuna intregii lumi vii. Ea reprezinta comunicarea fara limbaj intalnita pe toate treptele de evolutie. Asa ne-am putea explica relatia dintre noi si animalele domestice si poate chiar comunicarea cu copilul mic inainte ca aceste sa-si insuseasca limbajul articulat" (p. 171). Nu ar trebui, dupa Dumitru Constantin-Dulcan, ramas la datele actuale privind campurile ce actioneaza in viata fiintelor, din motivul simplu, de inteles, desigur, ca ceea ace numim cunoasterea de catre om a naturii nu s-a incheiat nicidecum: nu avem cum sa socotim ultima realitate semnalele eclectice care stau la baza cunoasterii de azi a naturii,. In viata oamenilor intervin nu numai fapte fizic abordabile, ci si ceea ce se emite - a caror natura nu este neaparat stabilita in termenii stiintelor. Teorema sa este aceea ca ,,tot ceea ce este viu emite si receptioneaza informatii pe un cod specific, probabil, fiecarei specii sau propriu chiar intregii lumi vii" (p. 139). Oricum, comunicarea nu are in limbajul articulat singurul mijloc: ,,comunicarea fara limbaj" este pe toate treptele de evolutie (p. 171).

Concluzia cercetarii din Inteligenta materiei este ca se poate vorbi de ,,caracterul logic sau inteligent al functionalitatii viului" (p. 193), ca viata poate fi socotita ,,capacitate de a comunica, de a realiza un contact inteligent, de a stabili relatii de tip informational, gratie posibilitatii de a prelucra informatiile" (p. 192-193). De aici teza cardinala a cartii: ,,Putem spune, asadar, ca esenta vietii consta in inteligenta sa, exprimata prin capacitatea de a discerne, de a prelucra informatie. Prin inteligenta nu trebuie sa intelegem neaparat un psihism de complexitatea cunoscuta de om. Privit astfel, termenul poate sa deruteze. Prin termenul de inteligenta noi nu am avea in vedere decat acte sau conduite adecvate, indispensabile vietii" (p. 193). In general, viul este caracterizat de ,,capacitatea de autoconservare si de perpetuare" (p. 209).

Nu discutam conotarea ,,naturalista" a celorlalti termeni care preiau prestatiile mintii umane - ,,constienta", baza a ,,constiintei", ca ,,evaluare si integrare psihica la un nivel mai inalt, cortical, a informatiilor receptate de creier" (p. 287), si ,,imaginea de sine", formata prin ,,auto-observare si impresiile exprimate de anturaj" (p. 313). Dupa ce ,,inteligenta" este conceputa ca adecvare a conduitei, restul termenilor desfasoara consecintele.

Culminatia se atinge cu trecerea de catre Dumitru Constantin-Dulcan la ontologizarea, in cuvinte de admirabila simplitate, a constatarilor sale: ,,capacitatea de perceptie nu este expresia evolutiei biologice, cum s-ar parea, ci a finalitatii speciei" (p. 370); ,,percepem o lume ca efect al unei cauze care este dincolo de ratiunea noastra" (p. 371); ,,obiectivul evolutiei nu pare a fi totalitatea, ci functionalitatea, nu performanta partilor, ci finalitatea intregului" (p. 388); ,,exista o vointa si o ratiune de a fi, de a trai in tot ceea ce este viu" (p. 390); ,,exista o Inteligenta in univers, o ratiune inteligenta" (p. 395), care imprima ,,vietii" in toate ipostazele ei un ,,sens"; a o lua in seama este baza eticii: ,,atata vreme cat un singur om va provoca altui om suferinta, lumea nu va avea liniste" (p. 448). Aceasta ontologie cere insa o discutie aparte.

Sa revenim insa la esential in discutia despre ,,inteligenta". In ,,acceptiunea culturalista" a ,,inteligentei", accentul cade pe actiune - cu premisele ei, constiinta, evaluare, scop; in ,,acceptiunea naturalista", el cade pe adaptare in vederea supravietuirii - cu premisele ei, sensibilitate, orientare, instinct. Este astfel usor sa comparam cele doua conotatii. Mi se pare clar ca, in a doua acceptiune, ,,inteligenta" ramane, in mod explicabil, treapta spre prima.

In aceasta optica asupra ,,inteligentei" se pot prelua si reflectii din cultura romana moderna. Bunaoara, ,,inteligenta" este altceva decat ,,istetimea" (Nicolae Margineanu), ea presupune capacitatea de a distinge punctele de vedere (Mihail Ralea), este asociata cu caracterul (Tudor Arghezi) si include consecventa (Mihail Sebastian).

Daca luam in seama conotatiile culturaliste (ale intuitiei, intelectului, ratiunii, etc.) este clar ca ,,inteligenta" la propriu poate fi a oamenilor care-i intruchipeaza trasaturile. E adevarat insa ca trasaturi de inteligenta sunt in multe alte locuri.

Ceea ce in ,,acceptiune naturalista" se socoteste ,,inteligenta" are de fapt doua componente. Pe cat este ,,ratiune obiectiva", ea se suprapune cu ,,logosul" tematizat pe larg in trecutul gandirii, la chinezi, evrei, greci. Pe cat este vorba de o ,,ratiune inteligenta", cum spune Dumitru Constantin – Dulcan, cuvantul ,,inteligenta" este trimitere la trasaturile amintite si o metafora cu forta de sugestie enorma.

Metaforele au adancimea lor. Dar daca cautam un termen exact, atunci se poate vorbi, cred eu, spre a fi cat mai echitabili, de ,,competenta adaptativa" a celulei si organismelor. Caci, de la ,,folosirea informatiei", la ,,inteligenta" este un drum. Valabil si la oameni. La drept vorbind, cati insi nu au azi informatii, au izbutit sa se strecoare in institutii, au dobandit chiar putere, dar sunt straini de inteligenta? Ei sunt isteti, versatili, ajung la rezolvari pentru ei, dar nu in beneficiul public.

Aceasta nu inseamna sa nu subliniem importanta acceptiunii ,,naturaliste" a inteligentei si a demersurilor din cartea Inteligenta materiei, de a cerceta, in pofida restrictiilor cartesiene sau pozitiviste actuale, natura si formele de viata pline de lectii pentru oameni. Si de a le privi din perspectiva unei reapropieri a oamenilor de celelalte fiinte, nu imitandu-le sau coborand uneori sub nivelul lor, ci in respectul diversitatii. Reapropiere blocata astazi, din nefericire, de prevalenta unui curs al indiferentei, urii si agresivitatii cu rare precedente in istorie.

The post Acceptiuni ale inteligentei appeared first on Cotidianul RO.