Angel Tilvar, despre bruiajul rusilor: ,,Evident ca ne preocupa. Dar este felul in care Rusia se com...


Ministrul apararii, Angel Tilvar, a afirmat, in legatura cu bruiajul efectuat de rusi, ca Romania este preocupata de aceasta chestiune si o monitorizeaza, relateaza News.ro.


Ministrul apararii a fost intrebat, marti, intr-o conferinta de presa sustinuta la finalul vizitei in Turcia, cum raspunde Romania bruiajului efectuat de rusi care afecteaza zona navala si cea aeriana.


,,Evident, astfel de actiuni pun in sistem de atentie pe cei care sunt obligati si care au posibilitatea sa monitorizeze astfel de incidente. Evident, cel mai mult are de suferit navigatia maritima, motiv pentru care si astazi, in discutiile pe care le-am avut cu domnul Guler, ministrul apararii din Turcia, componenta de siguranta in ceea ce priveste navigatia pe Marea Neagra a ocupat un loc important pe agenda. In acest sens, vreau sa va spun ca ne dorim si probabil ca in iulie Initiativa de deminare pe Marea Neagra va deveni operationala", a declarat Angel Tilvar.


Potrivit ministrului apararii, discutiile pe acest proiect sunt mai mult decat avansate, sunt la nivel de detalii tehnice.


,,Si tot astazi, ca urmare a propunerii pe care am avut-o din partea Turciei cu ceva vreme in urma, am comunicat faptul ca cel de-al doilea vanator de mine care va intra in dotarea Armatei Romaniei se va opri pentru o perioada pentru pregatire si pentru integrarea in acest format", a declarat ministrul apararii.


El a precizat ca acesta este modul in care Rusia se comporta in regiune de multa vreme.


,,Evident ca ne preocupa, evident ca nu ne dorim asa ceva si monitorizam, dar este felul in care Rusia se comporta in regiune nu de acum, ci de mai multa vreme", a explicat Angel Tilvar.


Comments