Cel putin 4 morti si mai multi raniti, dupa un atac comis de un barbat cu un arc si sageti, in Norve...


Un barbat inarmat cu un arc si sageti a ucis cel putin 4 persoane si a ranit alte cateva miercuri, 13 octombrie, in centrul orasului Kongsberg, in sud-estul Norvegiei, a anuntat politia, care a si arestat un suspect, relateaza presa din Norvegia.


Potrivit Verdern Gang si site-ului postului de televiziune NRK, doua dintre cele mai importante portaluri din Norvegia, atacatorul a ucis cel putin 4 oameni.


Seful politiei din orasul cu 26.000 de locuitori, Oyvind Aas, a declarat ca mai multe apeluri la serviciile de urgenta au fost primite miercuri, 13 octombrie, incepand cu ora locala 18.13, un ceas mai tarziu in Romania.


Informarile descriau scene ireale: o persoana trage cu un arc cu sageti la intamplare!


La ora 18:28, primii agenti au ajuns in centrul din Kongsberg. Au cerut oamenilor sa ramana in interior, deoarece faptuitorul nu fusese depistat.


Autorul atacului a fugit cu o masina, dar a fost arestat ulterior, iar acum este interogat.


,,Din pacate, putem confirma ca mai multe persoane sunt ranite si exista si decese. Ranitii au fost transportati la spital", a declarat seful politiei, la conferinta de presa care a inceput la ora 20.30.


,,Conform informatiilor noastre, exista o singura persoana implicata", a adaugat Aas.


Aas a fost intrebat daca politia catalogheaza atacul drept unul terorist, iar oficialul nu a exclus aceasta ipoteza.


La locul atacului au fost mobilizate numeroase echipaje de politie, opt ambulante si trei elicoptere de salvare.


Autoritatile norvegiene urmeaza sa anunte numarul exact al victimelor intr-o conferinta de presa programata la ora 23.00, in Romania.



Foto: EPA


Comments