Cod rosu de Bojdeuca. Cum ne-am sters trecutul cu fonduri europene

Cod rosu de Bojdeuca. Cum ne-am sters trecutul cu fonduri europene

Am urmarit cu interes scandalul Bojdeuca lui Creanga. E un caz de restaurare heirup, pe fonduri europene. Si cand iei fonduri europene trebuie sa faci praf ceva vechi si sa-i dai un ,,touch" european. European dupa capul unor lideri inculti (si a, atentie, a unor restauratori care dau cu semnaturile aiurea de decenii si nu-i deranjeaza nimeni). Bojdeuca e insa nimic fata de ce s-a intamplat in ultimele doua decenii cu trecutul recent.

Autoritatile au reparat-o si arata ca o casa de lux. Si-a pierdut personalitatea, au spus criticii. ,,Personalitatea" acelei casute fiind saracia insasi. O saracie urbana, de mahala de secol XIX. Am vazut ca au iesit unii sa spuna ca a fost restaurata ok si ca, da, au fost taiati niste copaci, dar arata bine. Insa trebuie sa retinem ca acea casa din mahalaua Ticau a fost pentru Creanga retragerea intr-o perioada neagra: dat afara din cler, dat afara si din invatamant. Creanga isi revine economic, desi incepuse ceva cu o tutungerie, abia cand ii vine o pila puternica la minister: Titu Maiorescu.

Bojdeuca semnifica precaritatea intelectualului roman de secol XIX. Cum restaurezi saracia? Cam greu. Ce sa-i spui Uniunii Europene? Ca avem un proiect in care vrem sa restauram un monument al saraciei din secolul al XIX-lea? Si ca ne-ar costa vreun milion de euro? Ca saracia e scumpa la noi? Ca e mai ieftin sa fii glamoros din ofertele Dedeman si Hornbach?

Adevarata apocalipsa

Adevarata apocalipsa e insa de o alta amploare. Ce s-a intamplat cu trecutul dintre 1948 si 2000. Nu ma intereseaza aici polemicile cu era criminala sau era de aur a nostalgicilor. Vorbim strict de patrimoniu si de importanta vederii corecte asupra trecutului nostru. Or, trecutul comunist e facut varza. Specialistii au atras deja atentia ca ne-am batut joc de patrimoniul industrial - da, si ala e un patrimoniu. Da, si ala poate fi vizitat, si dintr-o fabrica parasita ai ce invata, asta daca n-a rasarit vreun residence in locul ei.

Si nu e vorba doar de patrimoniu industrial. Centrele ,,noi", comuniste, ale fiecarui oras au deja o istorie. Dar, cum suntem specialisti in a ne face oportunist praf trecutul, tot asa am facut praf coerenta unei perioade arhitecturale cu o identitate clara - repet, nu mai conteaza ca-ti place sau nu. Cinstit e sa vezi patrimoniu acolo unde e si sa-i conservi identitatea, hotarasc copiii nostri ce fac cu el. Din fostele piete comuniste, facute candva cu eforturi colective uriase, au ramas centre comerciale sau politice impanate cu biserici si simboluri neonationaliste, de data asta cu efort european.

Cazul ,,Bojdeuca" e, asadar, doar un exercitiu intr-un proiect mai amplu de autostergere a memoriei. Am vrut sa stergem 4 decenii de comunism si sa legam ,,firele" capitaliste nouazeciste direct cu interbelicul. Si am reusit. Acum avem ciment ieftin pe euro care a inlocuit diverse forme de urbanizare comunista. Orasele, acuzate ca le-au sters comunistii identitatea, seamana acum mai toate cu o cetate de ciment cu parcari, bariere si blocuri noi. Din vechile centre civice au ramas farmacii si case de pariuri. Iar planificarea comunista e visul ecologistilor pe langa PUZ-urile iresponsabile aruncate de capitalismul bun.

E deci util un semnal de alarma, ne moare memoria pe termen mediu si scurt. Si facem excese cu memoria pe termen lung. Cheltuim 1 milion sa restauram o casa unde singurul lucru care trebuia conservat era faptul ca inca mai exista si ca difera de tot ce se construieste azi. Dar nu stim sa cheltuim pentru a pastra memorie pe termen mediu si scurt.&

Radem fara mila constructii comuniste ca fiind din start ,,nevaloroase", ca si cum valoarea aia n-ar fi ceva ce se reinventeaza si se stabileste periodic. Nu stim sa cautam in mocirla imobiliara enorma perlele 90-ismului, perla in sensul de gafa sau de reusita arhitectonica neasteptata. Cat despre locurile pe unde au stat scriitorii, au mai ramas niste placute de tipul ,,pe aici a trecut cutare". In ultimii 70 de ani, majoritatea artistilor au locuit in blocuri comuniste. Poate si un apartament de creatie in bucatarie la etajul 10 o avea vreo insemnatate culturala. Daca-i citesc cartile lui Cartarescu cel tanar, as zice ca un bloc de pe Stefan cel Mare trebuie sa aiba macar un apartament muzeificat, numai ca sa intelegem cate ceva de atunci.&

Memoria se pastreaza cu exercitii, cu un stil de viata sociala adecvat. Altfel, in uitare si mistificare suntem in mod natural experti.&