Cum poate schimba cozonacul deficitul comercial

Cum poate schimba cozonacul deficitul comercial

Deficitul comercial este mai greu de corectat decat cel bugetar, pe termen lung, iar la orele de dirigentie, copiilor ar trebui sa li se explice de ce e mai bine sa cumpere un cozonac romanesc, si nu unul de import, a declarat, miercuri, Lucian Anghel, deputy CEO Libra Internet Bank.

„Am discutat foarte mult si e bine sa discutam foarte mult de deficitul bugetar, dar cred ca pe termen lung este mult mai greu pentru Romania sa corecteze deficitul comercial si deficitul de cont curent decat deficitul bugetar. Si o sa incerc sa explic acest lucru. Cred ca e nevoie sa ne concentram si asupra acestui element, asupra deficitului comercial. Romania ar trebui sa-si propuna o strategie pe termen mediu si lung. Nu poti sa schimbi asta, de a incerca sa reduci deficitul comercial si deficitul de cont curent. La orele de dirigentie, in scoala generala, ar trebui, si asta nu ne costa, prezentat copiilor de ce e bine sa cumpere un cozonac romanesc, facut in Romania, de sarbatori sau cand se duc si cumpara. Acesta necesita investitii? Nu necesita investitii. Asta tine de educatie economica, de educatie financiara”, a spus Anghel, la o intalnire cu jurnalistii.

Potrivit acestuia, la fiecare reducere cu un miliard de euro echivalent a deficitului comercial s-ar putea inregistra o influenta pozitiva a PIB-ului in medie pe an cu 0,6 – 0,7 puncte procentuale, cu conditia imbunatatirii ofertei interne.

„In loc sa importam cozonaci din alta tara, ca sa nu dam nume, Panettone de nu stiu unde, sa ii producem la noi in tara si sa ii consumam. Nu taiem, pentru ca orice strangere a curelei se simte, acest lucru se transforma intr-o crestere economica de 0,6-0,7%. Pai, 0,7% e cat cresterea economica medie din zona Euro”, a afirmat reprezentantul bancii comerciale.

Anghel a mentionat ca statul ar putea juca un rol important si a dat ca exemplu programul guvernamental IMM Invest, in cadrul caruia s-ar putea realiza o sub-componenta care sa vizeze sectoarele in care se inregistreaza deficit de produse.

In opinia economistului, Romania ar putea inregistra, in acest an, o crestere economica de 2,6%.

Intrebat care ar fi motoarele cresterii economice din 2024, Anghel a mentionat consumul si investitiile, mai ales cele din infrastructura.

Conform datelor prezentate, miercuri, de Libra Internet Bank, deficitul de cont curent estimat pentru acest an este de 7%, in scadere fata de 7,2%, anul trecut. Totodata, deficitul bugetar este prognozat la 6,9% din PIB, iar datoria publica la 50,9% din PIB.

Estimarile specialistilor bancii arata ca dobanda de politica monetara ar putea ajunge la 6,25% pe an, in timp ce o prima reducere ar putea avea loc la sedinta din iulie.

The post Cum poate schimba cozonacul deficitul comercial appeared first on Cotidianul RO.

Comments