Dupa un secol de asteptare, localnicii din Nicolae Balcescu au prima biserica in sat

Dupa un secol de asteptare, localnicii din Nicolae Balcescu au prima biserica in sat

Dupa un secol de asteptare, localnicii din Nicolae Balcescu au prima biserica in sat

La primele ore ale dimineţii credincioşii satului Nicolae Bălcescu, alături de părintele lor duhovnicesc Părintele Eliade Găină au întampinat pe Preasfinţitul Părinte Nicodim, care a oficiat aici alături de un sobor ales de preoţi şi diaconi Slujba de Sfinţire a bisericii, iar la finalul acesteia Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în pridvorul Bisericii Nou sfinţite, potrivit Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

După mai multe încercări de costrucţie a bisericii eşuate, la iniţiativa IPS Nestor Vornicescu Mitropolitul de atunci al Olteniei, piatra de temelie a fost pusă la data de 21 octombrie 1991 de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Severineanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. În anul 1992 prin grija PC Pr Paroh Gurbină Virgil s-a turnat fundaţia si elevaţia sfântului lăcaş. Lucrările au sistat până în anul 2002, când au fost continuate de către actualul preot Paroh Găină Eliade.

Biserica s-a ridicat din cărămidă arsă, s-a pus acoperişul de lemn de brad cu învelitoare de ţiglă, s-a tencuit şi finisat interiorul şi exteriorul, s-a montat pardoseala din marmură, tocărie din lemn şi aluminiu cu geam termopan, s-au turnat alei exterioare, s-a executat catapeteasma de lemn de stejar de către meşteri de la Sighetul Marmaţiei, s-a construit clopotniţă în curtea Bisericii, s-au procurat toate cele necesare sfintelor slujbe şi s-a realizat împrejmuirea cu gard de piatră şi plasă metalică.

Pictura a fost realizata intre anii 2008-2016 de către pictorul Niculae Vâlcu în tehnica Fresco.
La final, toţi cei prezenţi au trecut prin sfântul altar pentru a se ruga şi a săruta cu evlavie Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

Comments