Ninsori abundente in Africa de Sud. Imagini

Ninsori abundente in Africa de Sud. Imagini

Ninsori neobisnuit de abundente s-au abatut de vineri asupra estului Africii de Sud, O femeie a decedat dupa ce a ramas blocata toata noaptea intr-un microbuz pe o sosea paralizata de ninsori, au anuntat duminica autoritatile, informeaza AFP.

Traficul a ramas blocat pe o distanta de circa 30 de kilometri, in special pe N3, una dintre principalele rute ale tarii, care leaga Johannesburg de orasul Durban, de pe coasta de est, a declarat duminica dimineata compania concesionara a drumului.

O femeie de 39 de ani a murit din cauza hipotermiei la spital sambata, dupa ce si-a petrecut noaptea de vineri spre sambata blocata pe drum impreuna cu alti pasageri intr-un microbuz-taxi, a declarat pentru AFP Roland Robertson, de la compania de servicii de urgenta Midlands EMS.

Calatorii au ramas blocati in apropierea orasului Mooiplaas, la aproximativ 430 de kilometri de Johannesburg. „Au stat in frig toata noaptea, fara paturi, fara nimic. Nu erau pregatiti pentru asta”, a declarat Robertson pentru postul ENCA.

Operatiunile de salvare a pasagerilor continuau in conditii extrem de dificile duminica, in special in jurul pasului Van Reenen, in Muntii Drakensberg, la aproximativ 330 de kilometri sud-est de Johannesburg, a declarat compania concesionara a N3.

Unele masini au putut fi escortate in afara zonei, insa alte vehicule, abandonate si in pana, ingreunau munca utilajelor mobilizate pentru a deszapezi drumul si a salvatorilor care incercau sa gaseasca persoanele inca blocate, a declarat pentru ENCA Thania Dhoogra, responsabila de operatiuni in cadrul companiei, mentionand un „blocaj impenetrabil” de vehicule oprite „pe aproximativ 30 de kilometri”.

Duminica, autoritatile nu au putut preciza cate persoane si vehicule erau inca blocate pe drumuri.

In unele regiuni, zapada a ajuns pana la doi metri, a indicat sambata organizatia de promovare a sigurantei rutiere „Arrive Alive”

The post Ninsori abundente in Africa de Sud. Imagini appeared first on Cotidianul RO.

Comments