Noua atentionare de calatorie spre Bulgaria - Timpi mariti de asteptare la punctele de trecere a fro...

Potrivit MAE, perturbarea traficului este asteptata dupa cum urmeaza:

- pe sensul de intrare/iesire in si din Republica Bulgaria din Republica Turcia prin PCTF Kapitan Andreevo - Kapikule, PCTF Lesovo - Hamzabeyli si, mai ales, prin PCTF Malko Tarnovo - Derekoy, la controlul de frontiera si vamal (frontiera externa a Uniunii Europene), se vor putea forma coloane mari de autovehicule, ceea ce va conduce la inregistrarea de timpi considerabil mariti de asteptare la trecerea frontierei;

- pe sensul de intrare/iesire in/din Republica Bulgaria catre Romania prin PCTF Ruse, PCTF Durankulak, PCTF Kardam sau PCTF Silistra, la controlul de frontiera (care include si controlul vinietei electronice) vor putea fi inregistrati timpi mariti de asteptare, cu preponderenta in cazul in care coloanele de autovehicule cu turisti romani vor ajunge la frontiera cu Romania in mod compact si in acelasi interval de timp.

"Se recomanda cetatenilor romani care se prezinta in aceasta perioada la controlul de frontiera si vamal bulgar la bordul autovehiculelor care sosesc din Republica Turcia sa se informeze din timp cu privire la aspectele mentionate, sa ia masurile adecvate in vederea organizarii itinerariilor de deplasare, achizitionarii taxelor de drum/vinietelor electronice corespondente, sa respecte indicatiile date si masurile impuse de autoritatile bulgare, sa aiba in vedere posibilitatea maririi considerabile a timpilor de asteptare la trecerea prin punctele de frontiera bulgare si sa isi ia masuri eficiente de gestionare a acestora. Se recomanda sa aiba bateria telefonului mobil incarcata si in stare de functionare, sa detina resursele necesare de apa, alimente si medicamentatie specifica, acolo unde este cazul si sa posede resurse financiare adecvate unor astfel de situatii speciale", a transmis MAE.

De asemenea, se recomanda cetatenilor romani sa se informeze din timp cu privire la regimul vamal aplicat frontierei externe rutiere a Uniunii Europene si la limitele legale privind cantitatea de marfuri sau produse permisa de legislatie a fi introdusa in spatiul vamal european ca import fara caracter comercial.

"Totodata, se recomanda turistilor romani, care aleg sa revina in tara, prin PCTF Ruse, sa pregateasca in prealabil suma exacta pentru taxa de pod, si anume 2 (doi) euro (monede cu valoare nominala de 1 euro sau 2 euro) sau 4 (patru) leva, in acest mod putand fi scurtati considerabil timpii de asteptare la procesarea si eliberarea documentelor justificative tip chitante, facturi, bonuri fiscale", a mai transmis MAE.

Totodata, se recomanda firmelor romanesti de transport international de marfa sau pasageri, care tranziteaza teritoriul bulgar, in aceasta perioada, sa ia masurile adecvate in vederea organizarii temeinice a itinerariilor de deplasare si stabilirii programului de lucru al conducatorilor auto, prin luarea in considerare a unor timpi de asteptare considerabil mariti la trecerea frontierelor.

Se recomanda folosirea, pentru intrarea in Romania, si a celelorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Republica Bulgaria, precum PCTF Vidin - Calafat, PCTF Kardam - Negru Voda, PCTF Oryahovo - Bechet (ferry), PCTF Dobromir - Krushari (maxim 3,5 tone), PCTF Kainardzha - Lipnita (maxim 3,5 tone), PCTF Nikopol - Turnu Magurele (ferry) si PCTF Svishtov - Zimnicea (ferry), ultimele patru PCTF cu program de functionare in intervalul orar 08:00 - 20:00.

"In acest context, este subliniata importanta informarii corecte a cetatenilor romani, achizitionarii din timp a vinietelor electronice si achitarii conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, in conformitate cu legislatia in vigoare", a mai precizat institutia citata.

Informatii suplimentare pot fi accesate astfel:

- cu privire la starea actuala a drumurilor: pe aplicatia gratuita LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agentiei ,,Infrastructura Rutiera" - www.api.bg si la numarul de telefon 070013020, accesibil in regim non-stop;

- cu privire la e-vigneta si sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;

- cu privire la situatia circulatiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;

- cu privire la situatia zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;

- cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;

- cu privire la regimul vamal, la intrarea in Republic Bulgaria dinspre Republica Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Conditii de calatorie in Republica Bulgaria, titlul Reglementari vamale) si pe site-ul Agentiei ,,Vami" din Republica Bulgaria: www.customs.bg.

Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Sofia: +35929712858 si +35929733510, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie telefonul de permanenta al misiunii diplomatice a Romaniei in Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor web https://sofia.mae.ro, www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la dispozitie aplicatia ,,Calatoreste in siguranta" (https://www.mae.ro/app_cs), care ofera informatii si sfaturi de calatorie.

Comments