REACTIE – Sefa procurorilor maramureseni Dana Mirela Borcuti, convocata la Bucuresti

REACTIE – Sefa procurorilor maramureseni Dana Mirela Borcuti, convocata la Bucuresti

CONVOCARE. Sefa procurorilor maramureseni, Dana Mirela Borcuti, va fi prezenta marti, 29 august, in Bucuresti, fiind convocata de procurorul general Augustin Lazar la Consiliul procurorilor generali. Convocarea este motivata de discutii si decizii pe care procurorii-sefi doresc sa fie luate in calcul in privinta modificarilor legislative anuntate recent de ministrul Justitiei, Tudorel Toader.

&

Dana Borcuti a fost prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare pana la finalul anului 2015, in 2016 fiind numita, in 15 iulie 2016, la conducerea Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, substituindu-l in functie pe Florin Deac, al carui mandat incetase si care a devenit prim-procuror adjunct al aceleasi institutii, iar din 2017 membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Numirea este pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii pe o perioada maxima de trei ani.

&

Consiliul procurorilor generali va avea loc la sediul Parchetului General, de la ora 11,00. Conform procurorilor, Parchetele nu au primit de la Ministerul Justitiei proiectul de lege initiat de ministrul Toader, Parchetul General anuntand public ca „a luat act cu surprindere si ingrijorare” de respectivele modificari. Ministrul Justitiei a anuntat ca proiectul de modificare a legilor Justitiei va fi trimis doar la CSM, nu si la DNA, DIICOT sau Parchetul General.

&

Modificarile care ii ,,alarmeaza" pe procurori se refera la ,,crearea unei directii specializate pentru cercetarea magistratilor (sugerand ca problema coruptiei se afla in corpul magistratilor si nu in exterior, fiind singura categorie profesionala din Romania pentru care ar urma sa se creeze o asemenea structura); trecerea Inspectiei Judiciare in subordinea ministrului Justitiei, numit politic (in ceea ce priveste procurorii, Inspectia Judiciara a fost cel mult in subordinea procurorului general, niciodata sub tutela ministrului Justitiei); respingerea propunerii formulate de CSM, garantul independentei Justitiei, de numire a functiilor de conducere de la varful Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, propunere agreata si de MCV, constand intr-o procedura de selectie transparenta a candidatilor, realizata de CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justitiei, numirea fiind facuta de presedintele Romaniei”.

&

2mnews

Comments