Romania-Polonia 0-3. Andrei Vochin, dezamagit de tricolori: „Frica guverneaza in randul jucatorilor”

România-Polonia 0-3, ultimul meci oficial disputat de tricolori în 2016, i-a lăsat un gust amar consilierului FRF Andrei Vochin. Fostul jurnalist, în prezent sfetnicul lui Răzvan Burleanu, a fost surprins neplăcut de reacţia fotbaliştilor pregătiţi de Christoph Daum în timpul partidei de vineri.

„Trebuia să jucăm doar cu mingea la nivelul ierbii, pentru că nu aveam șanse să câștigăm duelurile fizice cu masivii jucători ai Poloniei. Din nefericire, frica guverneză în rândul jucătorilor. După ce Grigore a greșit o pasă, nimeni n-a mai avut curajul să dea o pasă filtrantă”, a declarat Andrei Vochin la Dolce Sport.

Andrei Vochin cere răbdare din partea suporterilor

„Încercăm să scoatem tot ce e mai bun din actualii jucători ai naționalei, dar peste noapte nu putem face nimic. Lucrurile de calitate se fac în timp, avem nevioie de stabilitate și continuitate pentru a reface echipa națională a României”, a mai afirmat Andrei Vochin.

Opinia consilierului FRF despre atitudinea fotbaliştilor României seamănă foarte mult cu opinia exprimată pe un ton mult mai dur de fostul internaţional Daniel Prodan.

Comments