Vorbe memorabile la Consiliul de Coroana de la Sinaia
Asasinarea, la 15/28 iunie 1914, la Sarajevo, a printului mostenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, si a sotiei sale, Sofia, de catre Gavrilo Princip, a reprezentat pretextul declansarii Primului Razboi Mondial, conflagratie la care au participat 33 de state, implicand o populatie de peste 1 miliard de locuitori. Amploarea acestei prime conflagratii mondiale din istoria umanitatii este evidentiata si de bilantul inregistrat, circa 10 milioane de morti si 20 de milioane de raniti, pagube materiale evaluate la peste 278 miliarde de dolari, dar si prin urmarile conflictului, precum redesenarea granitelor nationale pe fondul destramarii imperiilor austro-ungar, german, otoman si rus, potrivit volumului ”Istoria Romaniei in date” (2003), relateaza Agerpres intr-un articol documentar.
Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei, la 15/28 iulie 1914, beneficiind de asigurarile Germaniei care a transmis faptul ca va interveni in cazul in care Rusia se va implica militar in favoarea Belgradului. La 19 iulie/1 august, Germania a declarat razboi Rusiei, care s-a aliat Serbiei.
&
Atasatul militar al Austro-Ungariei la Bucuresti maiorul Randa a transmis, la 6 iulie 1914, un raport catre feldmaresalul Conrad von Hotzendorf in care-l instiinta asupra sanselor slabe privind o eventuala cooperare militara cu Romania. ”In ceea ce priveste politica externa, aici, (…), rolul preferat este cel de mireasa curtata si, mai ales, de mare putere. (…) Dupa parerea mea, daca nu intervine ceva deosebit, Romania va continua, in planul politicii, sa alerge dupa doi iepuri atat timp cat acest lucru va fi posibil; o astfel de politica este, de altfel, foarte comoda, intrucat in cazul unei complicari a situatiei politice, aderarea, la timpul oportun, la forta cea mai puternica poate aduce avantaje sigure”, aprecia atasatul militar imperial-regal de la Bucuresti, potrivit volumului ”Romania in Timpul Primului Razboi Mondial” (Editura Militara, 1996).
La 10 iulie 1914, atasatul militar al Austro-Ungariei la Bucuresti a expediat, de la Sinaia, un nou raport care a ajuns la Viena la 17 iulie 1914 si in care explica discutia avuta cu regele Carol I si pozitia acestuia fata de atentatul de la Sarajevo. ”Explicatiile regelui (Carol I – n. red.) permit concluzia ca acesta doreste o solutionare pasnica a conflictului dintre Austro-Ungaria si Serbia. In timpul convorbirii, regele a evitat sa raspunda la intrebarea, vizibil neplacuta pentru el, ce se referea la pozitia Romaniei in cazul unei complicatii. Majestatii Sale i-a scapat afirmatia ca (…) asasinarea mostenitorului Tronului aduce Monarhiei un viitor complet sumbru, ceea ce constituie motivul unui profund pesimism. (…) Asasinatul de la Sarajevo l-a pus pe regele Carol intr-o situatie din cele mai penibile. Pe de o parte, el era legat de Germania si Austro-Ungaria prin obligatii de tratat, iar pe de alta parte dezvolta relatii de parteneriat politic cu Serbia. Brutala actiune de provocare comisa de partea sarba la adresa Austro-Ungariei l-a surprins intr-un mod foarte neplacut”, potrivit sursei mentionate anterior.
&
&
Regele Carol I
Sursa foto: Muzeul National de Istorie a Romaniei/Facebook
Regele Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914) a primit, la 18/31 iulie 1914, un mesaj din partea imparatului Germaniei, Wilhelm al II-lea, prin care ii cerea ca Romania sa intre in razboi de partea Puterilor Centrale. Germania promitea guvernului de la Bucuresti, Basarabia, sudul Bucovinei (Suceava si Radauti) si anumite concesii pentru romanii din Transilvania. In 16 septembrie 1914, Wilhelm al II-lea a explicat imparatului austro-ungar Franz Josef necesitatea implicarii Romaniei alaturi de Puterile Centrale in operatiunile militare, potrivit volumului ”Romania in Relatiile Internationale 1916-1918” (2008).
&
&
Wilhelm al II-lea
Sursa foto: peles.ro
La 17/30 iulie 1914, reprezentantii guvernelor Antantei transmiteau guvernului roman acordul tarilor lor privind unirea Transilvaniei cu Romania, in schimbul participarii armatei romane la razboi impotriva Puterilor Centrale, conform volumului ”O Istorie Sincera a Poporului Roman” (editia a IV-a, 2008).
In cadrul Consiliului de Ministri pentru Afaceri Comune, desfasurat la Viena, la 29 iulie 1914, a fost primit raportul ministrului plenipotentiar imperial-regal de la Bucuresti, contele Ottokar von Czernin, in care acesta facea referire la convorbirea avuta cu regele Carol si ”din care a reiesit ca, indiferent de situatie, Romania isi va mentine neutralitatea fata de Tripla Alianta, excluzand eventualitatea cooperarii armatei romane in baza tratatului respectiv”, conform documentului citat in volumul ”Romania in Timpul Primului Razboi Mondial”. Aproape zilnic erau transmise de la Viena telegrame catre legatia diplomatica austro-ungara din Bucuresti si catre guvernul roman prin care se exercitau presiuni pentru intrarea Romaniei in razboi de partea Triplei Aliante in schimbul ”promisiunii de alipire a Basarabiei si chiar a judetului sarbesc Negotin”.
La 19 iulie/1 august 1914, contele Czernin transmitea o telegrama de la Sinaia in care informa Viena: ”Bratianu da asigurari privind respectarea principiilor neutralitatii stricte. (…) Bratianu a dat din nou expresie celor mai solemne asigurari cu privire la respectarea ferma a neutralitatii neconditionate a Romaniei.” Guvernele Germaniei si Austro-Ungariei transmiteau guvernului de la Bucuresti, in cadrul unui intens joc politico-diplomatic, mesaje prin care cereau ca Romania sa intre in razboi de partea Puterilor Centrale, in acord cu intelegerile semnate in acest sens de guvernul de la Bucuresti.
La 18/30 octombrie 1883, ministrii de externe D. A. Sturdza si Gustav von Kalnoky au semnat, la Viena, tratatul secret prin care Romania si Austro-Ungaria se angajau sa-si ofere ajutor in cazul unui atac neprovocat. Documentul era compus dintr-un preambul si sapte articole, potrivit volumului ”Texte si Documente privind Istoria Moderna a Romanilor 1774-1918” (2011). Articolul 2 stipula de asemenea: ”daca Romania va fi atacata fara ca din partea ei sa fi existat vreo provocare, Austro-Ungaria va trebui sa-i acorde in timp util ajutor si asistenta impotriva agresorului. Daca Austro-Ungaria ar fi atacata in aceleasi imprejurari in vreuna din zonele statelor limitrofe Romaniei, va fi de indata casus foederis pentru Romania”. Articolul 5 prevedea ca tratatul ”sa ramana in vigoare timp de cinci ani”, ”iar daca niciuna dintre parti nu il va denunta cu un an inainte de expirarea lui sau daca niciuna din inaltele parti contractante nu va cere revizuirea lui, el va fi considerat ca prelungit pentru inca trei ani”. Germania a aderat la tratat la 18/30 octombrie.
Prima reinnoire a tratatului a fost in 1892, apoi prin protocolul semnat la Sinaia la 30 septembrie 1896 si ulterior prin tratatul semnat la Bucuresti la 17 aprilie 1902. Ulterior la 5 februarie 1913, la Bucuresti, a fost semnata Alianta dintre Austro-Ungaria si Romania, ce reconfirma si reinnoia tratatul din 1892. In conformitate cu Articolul 1 din tratat, ”Inaltele Parti Contractante isi fagaduiesc pace si prietenie si nu vor intra in nicio alianta sau legamant indreptate contra vreunuia din Statele lor”. Caracterul defensiv al tratatului era stipulat in Articolul 2, conform caruia: ”Daca Romania, fara nicio provocare din parte-i, ar fi atacata, Austro-Ungaria e tinuta sa-i dea ajutor si sprijin in timp potrivit, contra agresorului. Daca Austro-Ungaria ar fi atacata in aceleasi imprejurari intr-una din partile tinuturilor sale vecine cu Romania, casus foederis se va ivi de indata pentru aceasta din urma”. Prevederile aliantei celor doua state ramaneau in vigoare pana la 8 iulie 1920, potrivit Articolului 7, iar daca nu era denuntat de una dintre parti inainte de data respectiva putea fi prelungit pentru un termen de sase ani si asa mai departe, potrivit volumului ”Romania in Relatiile Internationale 1916-1918” (Demiurg, 2008).
&
La 18/31 iulie 1914, imparatul Wilhelm al II-lea i-a scris regelui Carol I: ”Gandurile mele se indreapta catre tine, care ai intemeiat la gurile Dunarii un stat civilizat si ai ridicat astfel un ragaz in fata valului slav. Eu am incredere ca tu vei fi credincios prietenilor tai si ca vei implini neaparat datoriile tale de aliat.”, potrivit lucrarii ”Istoria Romanilor In Timpul Celor Patru Regi (1866-1947)” (Ioan Scurtu, Editia a II-a, revazuta si adaugita, Volumul I, Carol I, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2004). Deopotriva, la data de 20 iulie/2 august 1914, cancelarul german Theobald von Bethmann-Hollweg i-a telegrafiat regelui Carol I: ”Cerem mobilizarea imediata a armatei romane si indreptarea ei impotriva Rusiei”, conform sursei citate anterior.
&
&
Sursa foto: Muzeul National Peles/Facebook
La randul sau, premierul Ion I. C Bratianu, in calitate de presedinte al Consiliului de Ministri, a incercat sa il convinga pe rege ca Romania nu putea intra in razboi pentru ca Austro-Ungaria a inceput un razboi ofensiv impotriva Serbiei, iar tratatul din 1883 avea caracter defensiv. Tratatul de la Bucuresti din 1913 a stabilit dreptul statelor din Orientul Europei de a-si decide singure soarta. Pe de alta parte, regele l-a rugat pe Ion I. C. Bratianu sa obtina de la guvernul sau si de la partidul liberal executarea termenilor tratatului. Bratianu a precizat ca ”va incerca cinstit”, indica lucrarea prof. univ. dr. Ioan Scurtu ”Istoria Romanilor In Timpul Celor Patru Regi (1866-1947)”.
&
&
Ion I. C Bratianu
Sursa foto: peles.ro
Negasind solutia politica potrivita pe fondul impasului decizional intre fortele politice, regele Carol I a convocat Consiliul de Coroana, care nu avea statut de organism politic prevazut de Constitutie dar in linia cutumei politice romanesti in momentele cheie domnitorul cerea consultarea liderilor politici ai tarii, explica profesorul Ioan Scurtu in lucrarea sa ”Istoria Romanilor In Timpul Celor Patru Regi (1866-1947)” (Editia a II-a, revazuta si adaugita, Volumul I, Carol I, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2004).
&
&
Sursa foto: evenimentulistoric.ro
In sala de muzica a castelului Peles din Sinaia, regele Carol I a prezentat tratatul si cerea ca fiind o chestiune de demnitate ca Romania sa respecte intelegerea asumata. Cei prezenti s-au pronuntat pentru neutralitate, explicand faptul ca in textul documentului se face trimitere la faptul in care Austro-Ungaria ar fi fost atacata de un stat tert, insa aceasta a declarat razboi Serbiei, iar in acest sens Romania nu era obligata sa intervina.
&
&
Sursa foto: peles.ro
Cu acel prilej, presedintele Consiliului de Ministri Ion I. C. Bratianu spunea: ”Noi cerem ca Romania sa ramana neutra. Tratatul nu ne obliga, (…), Romania nu poate admite ca aliatii sai sa dispuna de soarta ei, fara ca macar sa-si fi dat osteneala de a ne vesti. (…) Sa ramanem neutri. Dupa toate prevederile, razboiul va fi probabil lung. Vom mai avea deci prilejul sa ne spunem cuvantul”, potrivit volumului ”Texte si Documente privind Istoria Moderna a Romanilor. 1774-1918”. Bratianu a mai spus ca ”sentimentul public este aproape in unanimitate impotriva razboiului. (…) Sa ramanem deci neutri.”, conform lucrarii ”Istoria Romanilor In Timpul Celor Patru Regi (1866-1947)” . Petre P. Carp, liderul conservatorilor, s-a pronuntat pentru intrarea in actiune alaturi de Germania si Austro-Ungaria.
&
In ciuda presiunilor externe transmise de guvernele celor doua blocuri antagonice guvernului Romaniei de a se implica in operatiunile militare, Consiliul de Coroana de la Sinaia din 21 iulie/3 august 1914 a hotarat deci in cvasiunanimitate starea de neutralitate a Romaniei cu privire la situatia de conflict aparuta in Europa si luarea de masuri pentru intarirea armatei pentru orice eventualitate ceea ce reprezenta detasarea de prevederile textului tratatului cu Puterile Centrale, care adoptasera o pozitie ofensiva fata de Serbia, in contradictie cu spiritul si litera intelegerii. Regele Carol I a fost afectat de hotararea luata, transmitand acest lucru apropiatilor, liderilor politici, dar si prin scrisori unor lideri europeni din Puterile Centrale, in speta imparatului Wilhelm al II-lea, conform lucrarii ”Istoria Romanilor In Timpul Celor Patru Regi (1866-1947)”. Decizia Consiliului de Coroana a exprimat un caracter provizoriu, dezbaterea politica publica ramanand deschisa in tara si cu un inalt grad de implicare al liderilor politici angajati in cele doua mari curente care cereau intrarea in lupta fie alaturi de fortele Antantei fie de cele ale Puterilor Centrale.
The post Vorbe memorabile la Consiliul de Coroana de la Sinaia appeared first on Cotidianul RO.
Comments